Împreună protejăm România
Noutăți
Prima emisiune de obligațiuni corporative internaționale ale Romgaz, pe Bursa de Valori București și Bursa din Luxemburg
Romgaz, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, a listat, la Bursa de Valori București, prima sa emisiune de obligațiuni
Profit record la Transgaz
Compania a înregistrat un profit de aproape patru ori mai mare în primele nouă luni față de același interval din 2023. Potrivit Bursei de Valori
Alexandru Ioan Cuza a înființat,
acum 165 de ani,
Corpul de Stat Major General,
azi Statul Major al Apărării
În urmă cu 165 ani, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din 12 noiembrie 1859 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se înființa Corpul de Stat
Aniversăm semicentenarul zborului prototipului IAR-93 VULTUR
Acest avion a însemnat cea mai mare realizare a industriei românești de aviație până la acea vreme.Prototipul românesc a decolat prima dată pe 31 octombrie
IAA a achiziționat primul avion de însămânțare a norilor din România
Compania Intervenții Active în Atmosferă (IAA) a achiziționat primul avion de însămânțare a norilor. „Este o premieră națională, rezultat al unei colaborări cu Ambasada Statelor
Expoziția „Kanji o tanoshiku benkyō shimashō!” / „Let’ s have fun learning Kanji!”, organizată de FLLS a UB cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii în Japonia
Joi, 31 octombrie 2024, Secția de Limbă și Literatură Japoneză a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București organizează o expoziție intitulată Kanji
Principalul obiect de activitate este editarea unor publicatii de nisa care, de-a lungul anilor, au reusit sa se impuna pe piata de profil prin subiectele abordate si calitatea grafica exceptionala.Prin publicatiile noastre incercam sa le oferim cititorilor informatii utile in cele mai diverse domenii, pornind de la actiunile care au loc pe scena politica si ajungand pana la aspecte de ordin economic si social.