Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

IAA a achiziționat primul avion de însămânțare a norilor din România

IAA i2

Compania Intervenții Active în Atmosferă (IAA) a achiziționat primul avion de însămânțare a norilor.

„Este o premieră națională, rezultat al unei colaborări cu Ambasada Statelor Unite ale Americii și Fargo Jet, prin care susținem eforturile de a reduce impactul secetei pe teritoriul României pe fondul creșterii temperaturilor medii anuale și al intensificării fenomenelor meteorologice extreme la nivel european”, declară Ing. Dr. Emil Sîrbu, președintele IAA.

Acesta a evidențiat necesitatea implementării unor soluții inovatoare, precum generarea artificială de precipitații, în contextul în care seceta severă are impact direct asupra resurselor de apă și agriculturii.

„Compania noastră s-a dezvoltat treptat pentru a putea implementa măsurile decisive luate de Guvernul României în vederea implementării Programelor de mediu adoptate atât de Națiunile Unite, cât și de Uniunea Europeană. 

Sunt ferm convins că, achiziționarea primului avion destinat însămânțării norilor va crește capacitatea companiei noastre de a combate efectele adverse ale schimbărilor climatice și va spori productivitatea agricolă folosind tehnologia de ultimă oră din SUA”, a afirmat Emil Sîrbu, președintele IAA.

 

Parteneriat strategic între România – Interveniții Active în Atmosferă, SUA și Fargo Jet

 

Nicolae Comănescu, consilier de stat pentru politică externă și afaceri strategice în cadrul Cancelariei Primului Ministru, prezent la conferința de lansare a inițiativei IAA, a precizat că acest proiect este un prim pas necesar pentru dezvoltare, contribuind direct la dezvoltarea agriculturii și la susținerea culturilor.

„Achiziționarea acestui avion, în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA, reprezintă o premieră pentru România, având ca scop combaterea schimbărilor climatice și creșterea precipitațiilor.

În momentul în care prezentăm această realizare importantă, să recunoaștem eforturile comune care au făcut-o posibilă. Această inițiativă reflectă angajamentul nostru față de combaterea schimbărilor climatice, protejarea mediului și promovarea dezvoltării durabile. Prin inovație și viziune strategică, construim o fundație pentru un viitor sustenabil și rezilient”, a declarant la rândul său Excelența Sa Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România.

Prezent la eveniment, James Sweeney, președintele Fargo Jet, a anunțat că în viitor vor mai fi livrate în România avioane de acest tip.

De altfel, IAA și Fargo Jet au semnat un memorandum pentru a consolida colaborarea dși a asigura un schimb facil de informații, derularea de activități de cercetare și dezvoltarea de programelor de instruire.

Articole similare

Mugur Isărescu e sincer: ‘România nu îndeplineşte în prezent niciun criteriu pentru trecerea la euro; BNR este pregătită să reia procesul’

Banca Naţională a României este pregătită să reia procesul de pregătire pentru trecerea la moneda euro, însă România nu îndeplineşte în prezent niciun criteriu necesar,
Citește →

Romsilva și un spital din provincie conduc în topul de atribuire a contractelor prin proceduri de negociere fără publicare

Romsilva a derulat anul trecut 371 de proceduri de negociere fără publicare prealabilă, cu o valoare totală atribuită de 28,25 milioane de lei, menţinându-se pe
Citește →

DNSC publică cifre alarmante: ‘Incidentele de compromitere a conturilor au crescut cu 353% în 2025; phishing-ul a avansat cu 70,6%’

Numărul incidentelor de phishing a crescut cu 70,6% în 2025, la 4.975, iar cele de compromitere a conturilor au înregistrat un avans de 353%, până
Citește →