Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Pe 23 mai 2024 va avea loc prima ediție a evenimentului
ROMANIAN FREIGHT FORWARDER’S DAY,
organizat de USER, la CCIR

Prezentare eveniment

De ce să avem o sărbătoare a expeditorilor de marfă din România?

Motivele sunt multiple, de aceea, USER a decis instituirea unui eveniment anual, sub numele de “Romanian Freight Forwarder’s Day”, care să reunească toate companiile de expediții și logistică din țară, furnizorii acestei industrii, mediul de afaceri, mediul academic și revistele de specialitate.

De ce să participați la Ediția I a acestui eveniment?

• Este deja clar faptul că anul 2024 a venit cu o serie de noi încercări, dar și posibilități pentru industria transporturilor, logisticii și expedițiilor de marfă. În contextul provocărilor, atât globale, cât și naționale, precum și al vremurilor incerte, este esențial pentru casele de expediții să se unească și să se pregătească în consecință.

• Este important să discutăm deschis despre toate problemele cu care ne confruntăm sau care se întrevăd într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, găsind împreună soluții. Felul în care companiile de expediții vor fi deschise la dialog și se vor adapta, va determina reziliența acestora în fața pieței.

• Este esențial să ne facem auzită vocea în fața autorităților naționale și internaționale, în fața partenerilor subcontractanți, precum și în fața clienților, subliniind rolul caselor de expediții de „arhitect al transporturilor”, nu de simplu intermediar care încasează un comision.

• Este plăcut și de folos să ne cunoaștem între noi, să creăm punți de colaborare, să știm că ne putem baza unii pe alții, deoarece, în definitiv, mai presus de toate suntem OAMENI.

Imaginea de ansamblu și, sperăm noi, concluziile, vor fi conturate cu sprijinul unor speakeri de excepție, din domeniul transporturilor, expedițiilor și logisticii, precum și din diverse domenii adiacente. Dar, microfonul va poate aparține și dvs., în cadrul panelurilor organizate pe teme de actualitate.

Așadar, vă așteptăm cu drag la prima ediție a evenimentului “Romanian Freight Forwarder’s Day”, ce va avea loc în data de 23 mai 2024, la Camera de Comerț și Industrie a României și va aduce în fața dvs. perspectiva expeditorului român de marfă, a uniunii ce luptă pentru interesele acestuia, dar și a celorlalți jucători importanți din industria transporturilor, logisticii și expedițiilor de marfă.

Numai împreună putem gestiona schimbarea, mai multe minți unite sub umbrela USER!

Articole similare

BNR vine cu vești bune: Rata anuală a inflaţiei va cunoaşte o corecţie descendentă substanţială

Rata anuală a inflaţiei va cunoaşte o corecţie descendentă substanţială în trimestrul III 2026 pe fondul epuizării efectelor directe ale eliminării plafonului la preţul energiei
Citește →

Cifrele oficiale: Deficitul comercial a scăzut cu 2%, la 16,4 miliarde de euro, în primul semestru

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primul semestru din 2026 a fost de 16,459 miliarde euro, mai mic cu 332,1 milioane euro (-2%) decât cel înregistrat
Citește →

Conform INS, numărul sacrificărilor şi producţia de carne au crescut la bovine, porcine şi păsări

Numărul sacrificărilor a crescut la toate speciile de animale şi la păsări, în iunie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, iar producţia de
Citește →