
INS anunță că producţia industrială a României a scăzut cu 2%, în prima jumătate a acestui an
Producţia industrială a României s-a diminuat cu 2%, ca serie brută, în primul semestru al acestui an faţă de intervalul similar din 2024, în timp
Producţia industrială a României s-a diminuat cu 2%, ca serie brută, în primul semestru al acestui an faţă de intervalul similar din 2024, în timp
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) recomandă Guvernului să elaboreze de urgenţă un pachet de măsuri de stimulare a activităţilor economice, în condiţiile
Ordonanţa de Urgenţă pentru instituirea unor măsuri legate de PNRR, respectiv ce se întâmplă cu proiectele care nu vor mai fi finanţate prin Planul Naţional
Hidroelectrica a afişat un profit net în scădere cu 41% după primele şase luni, la 1,587 miliarde de lei, în condiţiile în care producţia netă
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avertizează cu privire la o schemă complexă de înşelăciune, desfăşurată prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie WhatsApp şi Telegram, precum şi
Recesiunea poate fi evitată prin investiţii şi prin absorbţia fondurilor europene, iar în pachetul 3 trebuie gândite măsuri de relansare, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru
Societatea Naţională Nuclearelectrica a înregistrat, în primele şase luni din 2025, un profit net de 866,667 milioane lei, în creştere cu 2,8% faţă de aceeaşi
Construcţia bugetului pe anul viitor ar putea să treacă de la formula de buget pe hârtie la o aplicaţie electronică, care este proiectată încă din
Transelectrica a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 256 milioane lei, în scădere cu 3% faţă de cel obţinut în
România se află în antecamera recesiunii, existând riscul ca economia să înregistreze o scădere în trimestrul III sau IV, mai ales pe fondul creşterii taxelor,
Cu o istorie de 20 de ani în servicii de media și publicitate, presă scrisă și PR, Grupul de Presă MediaUno a dezvoltat proiecte de promovare a imaginii unor companii și servicii oferite de acestea, dezvoltând peste 25 proiecte editoriale, peste 50 de Campanii de presă și evenimente speciale.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Acest site web folosește Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori ai site-ului și cele mai populare pagini.
Păstrarea acestui cookie activat ne ajută să ne îmbunătățim site-ul.
Te rog activează mai întâi cookie-urile strict necesare ca să-ți putem salva preferințele!
Puteti afla mai multe informatii despre Cookie-uri citind Politica de Confidentialitate & Politica Cookies