
Ce sunt escrocheriile de tip ‘brushing’, noile țepe date românilor
Escrocheriile de tip „brushing”, prin care un vânzător fals trimite un colet la adresa unei persoane alese la întâmplare, cu scopul de a umfla în

Escrocheriile de tip „brushing”, prin care un vânzător fals trimite un colet la adresa unei persoane alese la întâmplare, cu scopul de a umfla în

Colegiul Medicilor din România (CMR) propune recunoaşterea activităţii de gardă ca vechime în muncă, întrucât efortul depus de medici în aceste perioade – frecvent extinse

Înmatriculările de autoturisme noi pe parcursul anului trecut au înregistrat o creştere de 4,7% faţă de 2024, situându-se la 155.855 de unităţi, potrivit informaţiilor preliminare

România a încasat, luni, 988,7 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), sumă ce reprezintă rambursarea plăţilor în avans efectuate fermierilor în

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 10 miliarde de lei, la care se poate

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) totalizau 64,8 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2025, în scădere comparativ cu nivelul de 65,408

Societatea Oil Terminal SA a informat luni Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu privire la încheierea a două contracte majore de prestări servicii pentru anul

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că va trimite Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean Constanţa şi că va solicita, în paralel,

Aproape 165.000 de hectare de păduri au fost afectate, în primele nouă luni ale anului 2025, de fenomenul de uscare, volumul total al arborilor compromişi

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) solicită amânarea intrării în vigoare a Ordinului AP-STOMA şi demararea unui proces de consultare reală cu reprezentanţii legali ai
Cu o istorie de 20 de ani în servicii de media și publicitate, presă scrisă și PR, Grupul de Presă MediaUno a dezvoltat proiecte de promovare a imaginii unor companii și servicii oferite de acestea, dezvoltând peste 25 proiecte editoriale, peste 50 de Campanii de presă și evenimente speciale.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Acest site web folosește Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori ai site-ului și cele mai populare pagini.
Păstrarea acestui cookie activat ne ajută să ne îmbunătățim site-ul.
Te rog activează mai întâi cookie-urile strict necesare ca să-ți putem salva preferințele!
Puteti afla mai multe informatii despre Cookie-uri citind Politica de Confidentialitate & Politica Cookies