Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Turismul a scăzut cu 2,4% în 2025

alt fghyt

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2025, au însumat 13,9 milioane de persoane, în scădere cu 2,4% faţă de anul 2024, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 81,4%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 18,6%.

Înnoptările înregistrate, anul trecut, în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au însumat 29,685 milioane, în scădere cu 1,7% faţă de cele din anul 2024.

Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români au reprezentat 82,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 17,9%.

Durata medie a şederii a fost de 2,1 zile atât la turiştii români cât şi la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 29,8% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în scădere cu 1,1 puncte procentuale faţă de anul 2024.

Pe judeţe, în anul 2025, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (2,05 milioane persoane), Constanţa (1,8 milioane persoane) şi Braşov (1,3 milioane persoane), iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au consemnat valori mai mari în: Constanţa (5,5 milioane persoane), Municipiul Bucureşti (4,1 milioane persoane) şi Braşov (2,6 milioane persoane).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2025, au provenit din Germania (246.500 persoane), Italia (225.000 persoane) şi Israel (182.600 persoane).

În luna decembrie a anului trecut, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au însumat 907.400 persoane, în scădere cu 5,8% faţă de cele din luna decembrie 2024. Sosirile turiştilor români au reprezentat 78,1%, iar sosirile turiştilor străini 21,9%.

Înnoptările înregistrate în decembrie 2025 au însumat 1,7 milioane, în scădere cu 6,2% faţă de cele din luna decembrie 2024. Înnoptările turiştilor au reprezentat 75,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 24,9%.

Durata medie a şederii în ultima lună a anului trecut a fost de 1,8 zile la turiştii români şi de 2,1 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna decembrie 2025, a fost de 23,2% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în scădere cu 1,9 puncte procentuale faţă de luna decembrie 2024.

Articole similare

APIA a autorizat la plată peste un miliard de euro pentru fermieri în mai puțin de o lună. Florin Barbu anunță un nivel record

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 1,06 miliarde de euro pentru 622.047 de fermieri, în mai puțin de
Citește →

Romsilva o acuză pe Diana Buzoianu că a blocat dotarea silvicultorilor cu bodycam. Fostul ministru propune extinderea utilizării camerelor video

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva respinge acuzațiile fostului ministru al Mediului, Diana Buzoianu, privind lipsa camerelor video portabile pentru personalul silvic și susține că
Citește →

Bende Sándor, președintele Comisiei de Industrii și Servicii, Camera Deputaților: ‘Securitatea energetică a României este o problemă strategică’

Securitatea aprovizionării cu energie, stabilitatea sistemului energetic național și menținerea unor prețuri accesibile pentru populație și companii au reprezentat principalele teme ale unei conferințe organizate
Citește →