
Probleme mari pentru Guvern: Băncile au refuzat să îl mai împrumute
Ministerul Finanţelor (MF) a respins, joi, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de obligaţiuni de stat pe 58 luni, prin care
Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministerul Finanţelor (MF) a respins, joi, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de obligaţiuni de stat pe 58 luni, prin care

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) este de 5,57% pe an, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,56%

Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titlurile de stat, cu maturităţi de 1, 3 şi 5

Ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă, a semnat un ordin prin care utilizatorii Sistemului de Tarifare Electronică Rutieră (TollRo), pus în funcţiune la

Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 2,1% în luna august a acestui an, faţă de iulie 2026, iar

Sănătatea populației trebuie privită ca o resursă strategică a României, iar capacitatea statului de a proteja viața și sănătatea cetățenilor reprezintă o componentă a securității

România și Republica Coreea analizează noi oportunități de cooperare în domeniul inteligenței artificiale, digitalizării administrației publice, identității digitale și securității cibernetice. Experiența sud-coreeană privind utilizarea

România trebuie să construiască până în 2030 un sistem de sănătate în care excelența medicală să nu rămână concentrată în marile centre universitare, ci să

Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, avertizează că Europa a devenit tot mai dependentă de importurile de gaze, în condițiile în care producția internă acoperă
Cu o istorie de 20 de ani în servicii de media și publicitate, presă scrisă și PR, Grupul de Presă MediaUno a dezvoltat proiecte de promovare a imaginii unor companii și servicii oferite de acestea, dezvoltând peste 25 proiecte editoriale, peste 50 de Campanii de presă și evenimente speciale.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Acest site web folosește Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori ai site-ului și cele mai populare pagini.
Păstrarea acestui cookie activat ne ajută să ne îmbunătățim site-ul.
Te rog activează mai întâi cookie-urile strict necesare ca să-ți putem salva preferințele!
Puteti afla mai multe informatii despre Cookie-uri citind Politica de Confidentialitate & Politica Cookies