
Surprize în cifrele de la INS: Deficitul comercial al României a scăzut cu 15,5%
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în luna ianuarie 2026 a fost de 2,325 miliarde euro, mai mic cu 425,1 milioane euro (-15,5%) decât cel înregistrat în
Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în luna ianuarie 2026 a fost de 2,325 miliarde euro, mai mic cu 425,1 milioane euro (-15,5%) decât cel înregistrat în

Energia nucleară este una dintre puţinele surse capabile să acopere deficitul de energie curată, iar România are cele mai performante reactoare nucleare din lume în

Controalele ANAF se vor derula pe domenii de activitate, iar înainte de a începe inspecţiile, instituţia va anunţa public criteriile pe baza cărora se vor

Proiectul de buget pentru 2026 este construit pe un deficit estimat la 6,2% din PIB, respectiv 127,7 miliarde lei, nivel care ar urma să scadă

Sala Tronului a Palatului Regal a găzduit Gala Excelenței Feminine 2026, eveniment dedicat recunoașterii performanței profesionale și leadershipului feminin în domenii esențiale pentru societatea românească.

Ministerul Finanţelor (MF) a respins, luni, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de obligaţiuni de stat pe 44 de luni, prin

Guvernul croat a anunţat luni că va plafona preţul maxim de vânzare a combustibililor, începând de marţi şi pe parcursul următoarelor două săptămâni, la 1,50
Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a înregistrat anul trecut o creştere de 1,5% în termeni reali, după o creştere de 1,1% în 2024, conform

Femeile reprezentau 51,2% din totalul populaţiei rezidente la 1 ianuarie 2025, respectiv 9,752 milioane de persoane, potrivit unui comunicat transmis vineri de Institutul Naţional de

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va planta aproximativ 25 de milioane de puieţi forestieri în campaniile de împăduriri de primăvară şi de toamnă din
Cu o istorie de 20 de ani în servicii de media și publicitate, presă scrisă și PR, Grupul de Presă MediaUno a dezvoltat proiecte de promovare a imaginii unor companii și servicii oferite de acestea, dezvoltând peste 25 proiecte editoriale, peste 50 de Campanii de presă și evenimente speciale.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Acest site web folosește Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori ai site-ului și cele mai populare pagini.
Păstrarea acestui cookie activat ne ajută să ne îmbunătățim site-ul.
Te rog activează mai întâi cookie-urile strict necesare ca să-ți putem salva preferințele!
Puteti afla mai multe informatii despre Cookie-uri citind Politica de Confidentialitate & Politica Cookies