Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

ALERTĂ Croaţia plafonează preţurile la combustibili

Guvernul croat a anunţat luni că va plafona preţul maxim de vânzare a combustibililor, începând de marţi şi pe parcursul următoarelor două săptămâni, la 1,50 euro pentru un litru de benzina Eurosuper şi la 1,55 euro pentru un litru de motorină, informează EFE.

Benzina Eurosuper, care are în prezent un preţ de 1,46 euro pe litru, va costa 1,50 euro începând de marţi, în timp ce, fără măsurile guvernamentale, ar fi costat 1,55 euro pe litru, a subliniat prim-ministrul Andrej Plenkovic.

Preţul motorinei Eurodiesel va creşte de la 1,48 euro pe litru în prezent, până la 1,55 euro pe litru, în timp ce, fără măsura anunţată luni, ar fi costat 1,72 euro pe litru.

Din cauza escaladării războiului din Orientul Mijlociu, cotaţiile petrolului au crescut cu peste 25% până în prezent.

Anunţând această plafonare a preţului combustibililor, prim-ministrul croat a declarat că obiectivul său este acela de a asigura securitatea aprovizionării şi preţuri mai accesibile pentru cetăţenii şi întreprinderile croate.

Măsura va costa statul croat aproximativ două milioane de euro în următoarele două săptămâni.

Articole similare

Romgaz se transformă într-un grup energetic integrat. Răzvan Popescu: 2027 va fi anul decisiv pentru companie

Romgaz se pregătește să devină, în 2027, un grup energetic integrat, cu activități în producția și înmagazinarea gazelor naturale, producția de energie electrică și industria
Citește →

Ministrul Sănătății și Federația „Solidaritatea Sanitară”, discuții despre salarii și plata gărzilor

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a discutat luni cu reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” din România despre salarizarea personalului medical, plata gărzilor și condițiile de muncă. Întâlnirea
Citește →

Unitatea 1 de la Cernavodă, deconectată de la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă a fost deconectată luni seara de la Sistemul Energetic Național (SEN), din cauza unei defecțiuni apărute în partea
Citește →