
BNR anunță că soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,3%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna noiembrie 2025 cu 0,3% faţă de octombrie 2025 (-0,1% în termeni reali), până
Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna noiembrie 2025 cu 0,3% faţă de octombrie 2025 (-0,1% în termeni reali), până

Un număr de 6.415 şomeri, din care 3.882 femei, erau înregistraţi, la sfârşitul lunii noiembrie, în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti

Managerii din industrie, construcţii şi comerţul cu amănuntul estimează o scădere moderată a activităţii economice şi o evoluţie ascendentă a preţurilor pentru perioada decembrie 2025

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie 2025, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform

Oriunde ne-am afla, Crăciunul ne aminteşte de acasă, de magia copilăriei şi ne readuce mai aproape de esenţa valorilor care dau sens vieţii noastre, afirmă

Ministerul Sănătăţii informează populaţia că, în această perioadă, se înregistrează o intensitate crescută a activităţii gripale, cu răspândire geografică extinsă a virusurilor gripale şi a

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a realizat, în anul 2025, investiţii totale de 289 milioane lei, într-un context dificil marcat de aprobarea tardivă a

Conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman a anunţat, luni, că activitatea din cadrul secţiei de pediatrie va fi restrânsă temporar, din lipsa medicilor. Astfel, în

Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională o hotărâre de guvern prin care se creează cadrul legal necesar pentru ca prevenţia „să iasă din zona

Măsura care viza impozitarea serelor, ciupercăriilor, silozurilor revine acolo unde era înainte de modificare Codului fiscal, acestea fiind scutite de impozit în 2026, a anunţat,
Cu o istorie de 20 de ani în servicii de media și publicitate, presă scrisă și PR, Grupul de Presă MediaUno a dezvoltat proiecte de promovare a imaginii unor companii și servicii oferite de acestea, dezvoltând peste 25 proiecte editoriale, peste 50 de Campanii de presă și evenimente speciale.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Acest site web folosește Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori ai site-ului și cele mai populare pagini.
Păstrarea acestui cookie activat ne ajută să ne îmbunătățim site-ul.
Te rog activează mai întâi cookie-urile strict necesare ca să-ți putem salva preferințele!
Puteti afla mai multe informatii despre Cookie-uri citind Politica de Confidentialitate & Politica Cookies