Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Participarea și discursul la toate evenimentele organizate la București din seria „Împreună protejăm România” sunt gratuite pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziționarea de servicii de promovare/parteneriat.

BNR anunță că soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,3%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna noiembrie 2025 cu 0,3% faţă de octombrie 2025 (-0,1% în termeni reali), până la nivelul de 446,769 miliarde lei, informează luni Banca Naţională a României.

Creditul în lei, cu o pondere de 68,7% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,1%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,3% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,2% (1%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2024, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,8% (-2,7% în termeni reali), pe seama majorării cu 4,6% a componentei în lei (-4,7% în termeni reali) şi cu 12,2% a componentei în valută exprimată în lei (9,7% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Soldul creditului guvernamental acordat de instituţiile de credit a înregistrat o creştere în luna noiembrie 2025 de 1,4% faţă de luna octombrie 2025, până la 264,062 miliarde lei. În raport cu noiembrie 2024, acesta s-a majorat cu 13,7% (3,6% în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2025 un sold de 768,605 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 1,45 (0,9 în termeni reali) faţă de luna octombrie 2025, iar în raport cu noiembrie 2024 s-a majorat cu 6,6% (-2,9% în termeni reali).

Articole similare

Cum sunt păcăliți românii în numele ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia, din nou, asupra unor apeluri telefonice frauduloase efectuate de persoane care se prezintă în mod fals drept
Citește →

Lovitură pentru Guvern: Băncile au refuat să participe la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de joi

Băncile nu au participat vineri la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de joi, când Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat 300 milioane de lei, potrivit
Citește →

Scandal la Poșta Română: Sindicatele acuză conducerea Poştei, după ce compania a fost inclusă pe lista privind posibila listare la bursă

Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (FSPC) atrage atenţia că rezultatele financiare oficiale ale Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) nu descriu performanţe excepţionale, ci o
Citește →