Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Producţia de energie termo, hidro şi eoliană, în scădere, nucleară şi fotovoltaică, în creştere

Resursele de energie primară şi cele de energie electrică au crescut cu 4,6%, respectiv cu 4,1%, în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2025, principalele resurse de energie primară au totalizat 22,294 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 976.200 tep faţă de perioada similară a anului trecut.

Producţia internă a însumat 10,952 milioane tep, în scădere cu 376.500 tep (-3,3%) în intervalul analizat, iar importul a fost de 11,342 milioane tep, în creştere cu 1,352 milioane tep (+13,5%).

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 45,893 miliarde kWh, în creştere cu 1,816 miliarde kWh.

Producţia din termocentrale a fost de 10,894 miliarde kWh, în scădere cu 483,6 milioane kWh (-4,3%). Producţia din hidrocentrale a fost de 8,082 miliarde kWh, în scădere cu 2,506 miliarde kWh (-23,7%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7,083 miliarde kWh, în creştere cu 80 milioane kWh (+1,1%).

De asemenea, producţia din centralele electrice eoliene, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2025, a fost de 3,764 miliarde kWh, în scădere cu 338,1 milioane kWh faţă de perioada 1 ianuarie – 31 august 2024, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice a fost de 3,445 miliarde kWh, în creştere cu 894,7 milioane kWh faţă de perioada de referinţă.

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 33,302 miliarde kWh, cu 0,8% mai mic faţă de perioada echivalentă a anului trecut, consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 1,8%, consumul populaţiei a crescut cu 2,5%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 5,3%.

Conform statisticii oficiale, exportul de energie electrică a fost de 9,353 miliarde kWh, în creştere cu 2,108 miliarde kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,238 miliarde kWh, în scădere cu 21,5 milioane kWh.

Articole similare

Raiffeisen Bank a listat la BVB obligațiuni de 750 de milioane de lei

Raiffeisen Bank a listat, vineri, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), o nouă emisiune de obligaţiuni corporative, în valoare totală de 750
Citește →

Cătălin Jalobă a fost numit director financiar al One United Properties

Consiliul de Administraţie al One United Properties a aprobat numirea lui Cătălin Jalobă în funcţia de director financiar (CFO) al Grupului, acesta urmând să îşi
Citește →

ANAF avertizează asupra site-urilor frauduloase care colectează ilegal date personale și bancare

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atrage atenţia contribuabililor asupra apariţiei unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituţiei pentru a colecta ilegal date
Citește →