Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: ‘ANAF are o Divizie Specială. S-au colectat 130 de miliarde de lei, în iulie-septembrie, în creştere cu 11%’

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat 130 de miliarde de lei, în perioada iulie-septembrie 2025, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.

„În ultimele trei luni, am declanşat o schimbare de atitudine la nivelul ANAF – o instituţie-cheie pentru buna funcţionare a statului, dar care, ani la rând, a fost percepută ca fiind greoaie şi ineficientă. Rezultatele acestei noi dinamici se văd deja în cifre: în perioada iulie-septembrie 2025, ANAF a colectat 130 de miliarde de lei, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Este, desigur, doar un început – o instituţie atât de mare şi complexă nu se poate transforma peste noapte. Dar direcţia este clară: profesionalizare, digitalizare şi responsabilitate”, a scris ministrul.

Acesta spune că are încredere că noul preşedinte, Adrian Nica, poate conduce procesul de schimbare a ANAF.

„Efortul este însă uriaş. Recuperarea decalajelor privind digitalizarea, performanţa şi încrederea contribuabililor, dar mai ales schimbarea mentalităţii instituţionale, presupune muncă intensă şi consecvenţă. Am încredere că noul preşedinte, Adrian Nica, este persoana potrivită să conducă acest proces de schimbare”, a menţionat Nazare.

Conform acestuia, în interiorul ANAF lucrează şi numeroşi oameni de calitate – specialişti experimentaţi, motivaţi şi dornici să restabilească încrederea publică în instituţie.

„O parte dintre aceştia fac parte din noul grup de lucru pentru Operaţiuni Speciale, format împreună cu preşedintele ANAF. Această Divizie Specială are un mandat clar: să investigheze marile dosare care au trenat ani la rând şi să se concentreze pe sectoarele cu risc ridicat de evaziune şi fraudă fiscală. Primele rezultate sunt deja vizibile în spaţiul public – şi confirmă că direcţia este corectă”, a mai scris ministrul Finanţelor.

El este convins că „prin digitalizare, eficientizare operaţională şi, mai ales, prin o nouă atitudine, rezultatele se vor multiplica – în ciuda atacurilor din spaţiul public”, care „nu fac decât să confirme că facem ceea ce trebuia făcut demult”.

„România are nevoie de o administraţie fiscală modernă, corectă şi eficientă. Iar acest proces a început”, şi-a încheiat Nazare postarea.

Articole similare

Ministrul Alexandru Nazare taie fără milă: ‘România nu trebuie pusă în situaţia de a alege între o reformă salarială nesustenabilă şi investiţiile finanţate prin PNRR’

Ministerul Finanţelor va susţine o formă a Legii de salarizare în sistemul bugetar care îndeplineşte simultan trei condiţii, respectiv este echitabilă pentru angajaţi, poate fi
Citește →

Ministerul Finanţelor listează la Bursa de Valori Bucureşti titluri de stat Fidelis: Valoarea lor este de 1,3 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor (MF) a atras 1,3 miliarde lei (249 milioane euro), prin a opta rundă de titluri de stat Fidelis din acest an, cele şapte
Citește →

Ministerul Transporturilor a arătat Guvernului Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026-2030

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a propus Executivului, spre aprobare, Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026 – 2030, prin care
Citește →