Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

România e pe punctul să rezolve problema asigurării necesarului de măști chirurgicale

Potrivit autorităților, producători români vor asigura necesarul de măști chirurgicale, România reușind astfel să nu mai depindă de importuri. Potrivit Ministrului Economiei, Virgil Popescu, ”producţia de măşti chirurgicale româneşti poate ajunge la 1 milion de bucăţi zilnic, începând din 15 aprilie, astfel că din acea dată nu vor mai exista probleme cu aprovizionarea pe acest segment de produs atât de necesar în spitale și nu numai”.

În acest moment  există un singur producător care a pus o linie automată în producţie şi produce în momentul de faţă 120.000 – 130.000 de măşti pe zi, susține ministrul.

Articole similare

Șeful ANAF dă asigurări că nu va impozita gemul făcut în casă: ‘ANAF nu are în vedere impozitarea autoconsumului populaţiei’

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu are în vedere impozitarea autoconsumului populaţiei, a declarat preşedintele instituţiei, Adrian Nica. „ANAF nu are în vedere impozitarea
Citește →

Producţia de gaze a scăzut: Importurile au explodat și au urcat la aproape 65%

Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele opt luni din 2025, de aproximativ 4,97 milioane tone echivalent petrol, cu 86.800 tep
Citește →

ANAF a notificat instituţiile publice să-şi plătească datoriile: Rrestanţele au ajuns la 583 milioane lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează instituţiile şi autorităţile publice, cu datorii fiscale neachitate până la 31 august 2025, în sumă totală de 582,901
Citește →