Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Din 113.303 grupuri de întreprinderi care existau în România în 2024, 108.401 erau multinaţionale

Un număr de 113.303 grupuri de întreprinderi existau în România, în 2024, din care 4.902 rezidente şi 108.401 multinaţionale (661 controlate din interior, respectiv 107.740 controlate din străinătate), conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, Germania, Franţa şi Statele Unite ale Americii (SUA) ocupă primele trei locuri în topul ţărilor care controlează subgrupuri de întreprinderi din România, topul menţinându-se neschimbat comparativ cu anul 2023.

În anul 2024, din totalul grupurilor de întreprinderi identificate pe plan naţional, peste 4,3% erau rezidente (4.902 grupuri).

În acelaşi an, din totalul grupurilor de întreprinderi multinaţionale controlate din străinătate şi identificate în România, 20.411 sunt grupuri controlate de persoane juridice străine, iar 87.329 sunt grupuri controlate de persoane fizice străine.

Cea mai mare parte a grupurilor de întreprinderi din România îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului, tendinţa menţinându-se constantă în ultimii ani, menţionează INS.

Repartizarea grupurilor de întreprinderi din România pe activităţi economice, la nivelul secţiunilor CAEN Rev.2, arată că majoritatea acestora îşi desfăşurau activitatea în: secţiunea G – Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, Repararea autovehiculelor şi motocicletelor (31,3% din totalul grupurilor de întreprinderi); secţiunea F – Construcţii (11,6% din total); secţiunea M – Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (8,2%); secţiunea C – Industria prelucrătoare (9,2%); secţiunea L – Tranzacţii imobiliare (8,1%).

Grupurile de întreprinderi rezidente activează preponderent în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 17%, industria prelucrătoare – 10,8%, construcţii – 10,3%, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 9,3% şi alte activităţi de servicii – 8,1%.

Statistica oficială mai arată că, în România, în anul specificat, 27,3% din numărul total de salariaţi din întreprinderile active şi-au desfăşurat activitatea în întreprinderi ce fac parte din grupuri multinaţionale controlate din străinătate, în scădere comparativ cu anul 2023 (29,9%).

Raportat la ponderea numărului de salariaţi, majoritatea subgrupurilor de întreprinderi din România sunt controlate din Germania, Franţa şi SUA, ierarhia menţinându-se neschimbată faţă de anul anterior.

Rezultatele anului 2024 indică faptul că, în funcţie de ponderea numărului de salariaţi, pe primul loc se află subgrupurile de întreprinderi controlate de persoane juridice sau persoane fizice din Germania (18,9%), pe locul doi sunt cele controlate din Franţa (10,5%), iar pe locul trei sunt cele controlate din SUA (9,3%).

În funcţie de ponderea numărului de salariaţi în total grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate din străinătate, subgrupurile de întreprinderi controlate din Germania predomină în secţiunea C – Industria prelucrătoare (9,8%), în secţiunea G – Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor (4,6%) şi în secţiunea J – Informaţii şi comunicaţii (1,4%).

În privinţa subgrupurilor de întreprinderi controlate din Franţa, 4% din salariaţi se regăsesc în secţiunea C – Industria prelucrătoare, 2,3% se regăsesc în secţiunea G – Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 1,1% se regăsesc în secţiunea J – Informaţii şi comunicaţii.

Subgrupurile de întreprinderi controlate din SUA au cei mai mulţi salariaţi în secţiunea C – Industria prelucrătoare (3,5%), secţiunea J – Informaţii şi comunicaţii (3,0%) şi în secţiunea N – Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (1,2%).

Articole similare

PPC lansează „Fix pe energia ta”, o nouă campanie care pune nevoile consumatorilor în centrul comunicării

PPC România lansează „Fix pe energia ta”, o nouă platformă de brand dezvoltată împreună cu agenția BBDO România, prin care compania își propune să ofere
Citește →

Ministerul Agriculturii anunță că crescătorii de porci de reproducţie din rasele Bazna/Mangaliţa ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul
Citește →

Identitatea Netflix este folosită în fraudă, anunță DNSC

Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparenţă din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii
Citește →