Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Patronatele spun că reintroducerea tichetelor de vacanţă este vitală pentru industria ospitalităţii

Suspendarea tichetelor de vacanţă influenţează negativ cererea internă şi afectează activitatea operatorilor din turism şi HoReCa, reintroducerea acestora fiind necesară pentru stabilizarea sectorului, în contextul presiunilor economice anticipate pentru 2026, susţin reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR).

„Reintroducerea tichetelor de vacanţă este vitală pentru industria ospitalităţii. Suspendarea tichetelor de vacanţă influenţează negativ cererea internă şi afectează activitatea operatorilor din turism şi HoReCa. Reintroducerea acestora este considerată necesară pentru stabilizarea sectorului, în contextul presiunilor economice anticipate pentru 2026”, au menţionat reprezentanţii FPIOR, conform unui comunicat.

În cadrul unei conferinţe de specialitate, organizate la Piteşti, Laurenţiu Viorel Gîdei, secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului, a evidenţiat necesitatea continuării programelor tichetelor de vacanţă, acestea dovedindu-se un ajutor real pentru dezvoltarea industriei.

„Din păcate, această industrie vastă şi valoroasă se află într-un stadiu accentuat de fragmentare. Obiectivul meu este de a reuni la aceeaşi masă toate entităţile relevante, pentru a construi o reprezentativitate reală şi unitară. Ce îmi doresc atât de la mediul privat, cât şi de la colegii mei este o conlucrare activă. Deşi mă bucur că există numeroase proiecte, evenimente, gale şi altele, îmi pare rău că lipseşte parteneriatul cu statul. Vrem să susţinem industria, să vă ajutăm, să o dezvoltăm împreună şi să construim un dialog constant între instituţiile centrale şi mediul privat”, a declarat Laurenţiu Viorel Gîdei, citat în comunicat.

La rândul său, Ruxandra Stoica, vicepreşedinte FPIOR, a afirmat că „decidenţii se uită la cazuri izolate, fără să vadă imaginea de ansamblu a circulaţiei tichetelor de vacanţă”.

„Cifrele din turism, investiţiile majore realizate în unităţile de cazare şi dezvoltarea multor zone cu potenţial din România s-au bazat, în ultimii ani, pe acest instrument. Ne concentrăm pe firimituri, când ar trebui să vedem pâinea întreagă”, a adăugat vicepreşedinte FPIOR.

Conform sursei citate, organizaţiile de management al destinaţiilor rămân insuficient dezvoltate la nivel naţional. Astfel, lipsa structurilor funcţionale limitează coordonarea locală, promovarea integrată a destinaţiilor şi capacitatea României de a menţine competitivitatea în regiune.

În ceea ce priveşte perspectivele economice pentru 2026, proiecţiile indică posibilitatea unei contractări a activităţii în industrie, ceea ce accentuează nevoia de predictibilitate fiscală şi de măsuri care să sprijine investiţiile şi menţinerea forţei de muncă, precizează sursa citată.

Pentru anul 2026 nu există, în prezent, intenţia de modificare a cotei TVA aplicabile sectorului HoReCa. Evaluările aflate în desfăşurare privesc exclusiv fiscalitatea aplicabilă sălilor de evenimente, se mai arată în comunicat.

„Având în vedere contribuţia industriei – aproximativ 6% din PIB, în scădere după introducerea noilor taxe, înfiinţarea unei instituţii cu mandat specific pentru dezvoltarea şi coordonarea sectorului ospitalităţii la nivel naţional este absolut necesară”, a spus Valentin Şoneriu, preşedinte FPIOR.

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România reuneşte peste 1.000 de companii naţionale şi reprezintă 25 de judeţe ale ţării plus municipiul Bucureşti, 29 de patronate şi peste 26.000 de angajaţi.

Articole similare

Ministrul Alexandru Nazare taie fără milă: ‘România nu trebuie pusă în situaţia de a alege între o reformă salarială nesustenabilă şi investiţiile finanţate prin PNRR’

Ministerul Finanţelor va susţine o formă a Legii de salarizare în sistemul bugetar care îndeplineşte simultan trei condiţii, respectiv este echitabilă pentru angajaţi, poate fi
Citește →

Ministerul Finanţelor listează la Bursa de Valori Bucureşti titluri de stat Fidelis: Valoarea lor este de 1,3 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor (MF) a atras 1,3 miliarde lei (249 milioane euro), prin a opta rundă de titluri de stat Fidelis din acest an, cele şapte
Citește →

Ministerul Transporturilor a arătat Guvernului Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026-2030

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a propus Executivului, spre aprobare, Contractul de activitate şi performanţă al CFR SA pentru perioada 2026 – 2030, prin care
Citește →