Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Florin Barbu a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Agriculturii

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii, Florin Barbu, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului, cu 18 voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi o abţinere.

„De fiecare dată am venit cu propuneri şi programe pentru fermierii români şi mai ales astăzi, într-un moment destul de dificil pentru agricultura din România, cred că împreună, aici, nu trebuie să mai discutăm despre politică, aici trebuie să facem politici publice. De aceea am rugămintea să ne unim cu toţii pentru a încerca să facem pentru fermierii români acele programe importante, programe care trebuie aprobate, maxim 100 de zile pentru a debloca situaţia critică a agriculturii şi a fermierilor români”, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului.

Acesta a precizat că principalele priorităţi după preluarea portofoliului de la Agricultură vizează deblocarea ajutorului de stat pentru secetă şi a creditării din România.

„Sigur că este o perioadă dificilă. Ttrebuie să deblocăm plata ajutorului de stat pentru secetă. România a trecut şi fermierii români au trecut printr-o perioadă grea în anul 2025 şi prioritatea numărul unu este de a debloca aceste ajutoare de stat pentru fermierii români. Al doilea punct important şi în calitatea mea de ministru, mai ales că la bază sunt economist, trebuie să deblocăm creditarea din România. Ce înseamnă acest lucru? Trebuie să acordăm în cel mai scurt timp fermierilor din România credite cu o dobândă fixă de 1,95%, iar tot ceea ce înseamnă ROBOR, comisioane şi partea de garantare să fie suportate de către Ministerul Agriculturii”, a adăugat el.

Acesta a explicat că, începând din 2023, după preluarea mandatului la Ministerul Agriculturii, a fost aprobat un act normativ prin care taxele pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol şi alte taxe încasate de minister să fie direcţionate către un cont extrabugetar, din care sunt finanţate în prezent creditele cu dobândă fixă de 1,95%.

El a mai spus că în perioada următoare trebuie continuate şi programele de procesare.

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile au început la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii şi vor răspunde întrebărilor parlamentarilor.

Articole similare

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 5,8%, conform INS

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în trimestrul al doilea din 2026, de aproape 15,5 de milioane, în scădere cu 5,8%, comparativ
Citește →

România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR, esențiale pentru ținta de deficit: Decizia CE va veni până la 20 noiembrie

Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială pentru respectarea ţintei de deficit bugetar, în condiţiile
Citește →

Ministerul Finanţelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni

Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB
Citește →