Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Institutul Naţional de Statistică spune că managerii din comerţul cu amănuntul estimează o creştere accentuată a preţurilor, în următoarele trei luni

Managerii din comerţul cu amănuntul şi servicii estimează pentru perioada noiembrie 2025 – ianuarie 2026 o relativă stabilitate a activităţii economice, dar şi o creştere accentuată a preţurilor, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii, 14,1% dintre managerii din construcţii şi 10,4% din industria prelucrătoare estimează că numărul de salariaţi va scădea în perioada menţionată.

Pe baza datelor din ancheta de conjunctură, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni scădere moderată a producţiei, reflectată printr-un sold conjunctural de -6,6%. Se estimează, de asemenea, scădere moderată şi a numărului de salariaţi (sold conjunctural -7,5%). Preţurile produselor industriale sunt aşteptate să crească, tendinţă indicată printr-un sold conjunctural de +22,9%.

Potrivit opiniilor exprimate de manageri în luna noiembrie, volumul producţiei din sectorul construcţii va avea o tendinţă descendentă în următoarele trei luni (sold conjunctural -22,3%). De asemenea, se preconizează o diminuare şi a numărului de salariaţi (sold conjunctural -12,3%).

Se aşteaptă ca preţurile lucrărilor de construcţii să urmeze o traiectorie ascendentă reflectată printr-un sold conjunctural de +33,1%.

În sectorul comerţului cu amănuntul, managerii estimează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a cifrei de afaceri (soldul conjunctural fiind -2,5 %). În ceea ce priveşte forţa de muncă, angajatorii anticipează o tendinţă de uşoară creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +10,1%). Majorări de preţuri sunt estimate de cei mai mulţi dintre respondenţi 45,9% şi doar 1,6% spun că preţurile vor scădea, soldul conjunctural fiind astfel de +44,3%.

Pe baza datelor estimate, volumul serviciilor (cifra de afaceri) preconizat pentru următoarele trei luni indică o tendinţă de relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -2,4%. În sectorul serviciilor, numărul salariaţilor este preconizat să rămână aproape neschimbat, cu un sold conjunctural de -3,4%. Preţurile de vânzare sau de facturare se anticipează vor urma să crească, tendinţă reflectată printr-un sold conjunctural de +17%.

Articole similare

România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR, esențiale pentru ținta de deficit: Decizia CE va veni până la 20 noiembrie

Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială pentru respectarea ţintei de deficit bugetar, în condiţiile
Citește →

Ministerul Finanţelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni

Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB
Citește →

Raiffeisen Bank a listat la BVB obligațiuni de 750 de milioane de lei

Raiffeisen Bank a listat, vineri, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), o nouă emisiune de obligaţiuni corporative, în valoare totală de 750
Citește →