Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

BNR spune că depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au scăzut

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut în luna august 2025 cu 0,4% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 632,65 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7% (-2,6 la sută în termeni reali), informează marţi Banca Naţională a României.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 68% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,4% sută faţă de luna iulie 2025, până la 430,39 miliarde de lei. Comparativ cu luna august 2024, acestea s-au majorat cu 3% (-6,3 la sută în termeni reali).

Conform datelor BNR, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,1% faţă de luna anterioară, până la 252,01 miliarde de lei şi cu 6,2% (-3,3 la sută în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,9% (până la 178,37 miliarde de lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna august 2024, s-au diminuat cu 1,3% (-10,2% în termeni reali).

În ceea ce priveşte depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 32% din volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 2% faţă de luna iulie 2025, ajungând până la nivelul de 202,26 miliarde de lei lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu luna august 2024, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 16,6% (14,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 0,3% faţă de luna iulie 2025, până la 139,37 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,4%, până la 27,45 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2024, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 16,7% (14,4%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 6,8% faţă de luna iulie 2025, până la 62,89 miliarde de lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu august 2024, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 16,3% (14%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Articole similare

Nicolae Comănescu: diplomația dialogului și a continuității

În diplomație, continuitatea este la fel de importantă precum capacitatea de a deschide noi direcții de cooperare. Relațiile dintre state se construiesc în timp, prin
Citește →

Conform INS, comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut cu 3,6%

Comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut în termeni nominali cu 3,6% în primele şapte luni ale anului
Citește →

Reţele Electrice investește peste 123 de milioane de lei pentru modernizarea staţiei Cetate din Timişoara

Operatorul de distribuţie de energie electrică Reţele Electrice România va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei (TVA inclus) pentru modernizarea şi mărirea capacităţii
Citește →