Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

ANRE a bătut palma cu ANAF : Protocol de colaborare pentru întărirea monitorizării pieţelor de energie şi creşterea disciplinei economice

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au încheiat un Protocol de colaborare care stabileşte cadrul de cooperare bilaterală şi schimb de informaţii privind operatorii economici care desfăşoară activitate în sectoarele energiei electrice, energiei termice, gazelor naturale şi hidrogenului, potrivit unui comunicat de presă.

Protocolul are ca scop îmbunătăţirea supravegherii şi monitorizării funcţionării pieţelor de energie şi asigurarea respectării, de către operatorii economici, a obligaţiilor din legislaţia naţională (primară şi secundară) şi a normelor Uniunii Europene.

Potrivit comunicatului, părţile vor identifica şi trata prompt situaţiile de nerespectare a legislaţiei în domeniile lor de competenţă şi vor sprijini activităţile de investigaţie şi control. Solicitările de informaţii vor cuprinde obiectul, scopul, justificarea, termenul şi modalitatea de transmitere.

„Acest protocol consolidează predictibilitatea şi transparenţa pe pieţele de energie, printr-un schimb de date structurat şi intervenţii coordonate în zona de investigaţie şi control. Ţinta noastră este o piaţă care funcţionează corect, cu disciplină economică şi încredere pentru toţi actorii”, a declarat George-Sergiu Niculescu, preşedintele ANRE, în comunicat.

Cooperarea include, fără a se limita la: schimburi de informaţii, documente şi date relevante pentru activităţile ANRE şi ANAF, cu respectarea principiului confidenţialităţii; constituirea de echipe comune de specialişti, atunci când este necesar, pentru atingerea obiectivelor Protocolului; transmiterea către ANAF a datelor privind autorizaţiile şi licenţele emise de ANRE, conform unui model de raportare prevăzut în anexă, parte integrantă a Protocolului.

„Cooperarea cu ANRE ne permite să accelerăm verificările în sectoarele cu impact sistemic, utilizând mai eficient informaţiile operaţionale. Aşteptăm o creştere a conformării voluntare şi o scădere a practicilor neloiale, în beneficiul cetăţenilor, al mediului concurenţial şi al bugetului public”, a precizat, la rândul său, Adrian Nicuşor Nica, preşedintele ANAF.

Documentul are o durată de 2 ani şi se prelungeşte automat pentru perioade succesive, dacă niciuna dintre părţi nu notifică încetarea, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirare.

Potrivit sursei citate, în aplicarea Protocolului, părţile respectă Codul de procedură fiscală (secretul fiscal), Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) şi normele legale referitoare la informaţiile sensibile din punct de vedere comercial. Informaţiile se utilizează exclusiv în scopul pentru care au fost solicitate, iar documentele cu caracter confidenţial sunt marcate ca atare şi tratate în consecinţă. În caz de incidente de securitate, părţile se notifică de îndată, inclusiv către autoritatea de supraveghere, conform GDPR.

ANRE şi ANAF pot conveni măsuri suplimentare pentru protecţia şi securitatea datelor furnizate şi monitorizează respectarea acestora, în limita competenţelor legale. Modificările ulterioare ale Protocolului se realizează prin act adiţional, semnat şi înregistrat de ambele părţi.

Articole similare

Eurostat anunță: Creşterea economică a României a fost la jumătate faţă de media UE anul trecut

Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a înregistrat anul trecut o creştere de 1,5% în termeni reali, după o creştere de 1,1% în 2024, conform
Citește →

Statistica arată că femeile reprezentau 51,2% din totalul populaţiei rezidente la 1 ianuarie 2025

Femeile reprezentau 51,2% din totalul populaţiei rezidente la 1 ianuarie 2025, respectiv 9,752 milioane de persoane, potrivit unui comunicat transmis vineri de Institutul Naţional de
Citește →

Romsilva a planificat să planteze 25 de milioane de puieţi în 2026

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va planta aproximativ 25 de milioane de puieţi forestieri în campaniile de împăduriri de primăvară şi de toamnă din
Citește →