Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

A murit Ion Iliescu

Fostul preşedinte Ion Iliescu a murit, marţi, la vârsta de 95 de ani, a anunţat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

Fostul şef de stat era internat din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, decesul a fost înregistrat la ora 15:55.

„Ion Iliescu a fost internat în unitatea noastră începând cu 9 iunie, iar pe parcursul celor 57 de zile de spitalizare echipa medicală multidisciplinară a depus toate eforturile pentru a-i asigura îngrijirea şi tratamentul necesare”, a precizat instituţia medicală pe Facebook.

Ion Iliescu a fost primul preşedinte al României postcomuniste, îndeplinind funcţia de şef de stat în trei mandate: 1990-1992, 1992-1996 şi 2000-2004. Ulterior a fost senator, apoi s-a retras din viaţa politică.

Articole similare

CONFERINȚĂ – “Securitatea Sanitară a României: Acces, Inovație și Reziliență”

Parteneri Regulament Tombola Catalog/Yearbook Movers & Shakers 2026 Highlights Gala Movers & Shakers Grupul de Presă MediaUno, împreună cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național
Citește →

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 5,8%, conform INS

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în trimestrul al doilea din 2026, de aproape 15,5 de milioane, în scădere cu 5,8%, comparativ
Citește →

Florin Barbu a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Agriculturii

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii, Florin Barbu, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului, cu 18
Citește →