Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Dragoş Pîslaru: ‘Reforma salarizării nu poate fi construită împotriva celor care lucrează în sistemul public’

Reforma salarizării nu poate fi construită împotriva celor care lucrează în sistemul public, ci împreună cu ei, iar dialogul este absolut necesar atunci când este bazat pe argumente şi soluţii, transmite ministrul interimar Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.

„Am discutat în ultimele zile cu reprezentanţii sindicatelor din mai multe domenii, iar unele dintre observaţiile primite au evidenţiat probleme reale care trebuie corectate. Dialogul este absolut necesar atunci când este bazat pe argumente şi soluţii.

Un exemplu concret este situaţia biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor din sistemul sanitar. În urma discuţiilor cu reprezentanţii Sindicatului Naţional Forţa Legii am agreat de principiu eliminarea unei diferenţe de salarizare care nu îşi găsea o justificare obiectivă în nivelul studiilor, al pregătirii profesionale, al responsabilităţilor şi al complexităţii activităţii desfăşurate”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a reiterat că pentru muncă de valoare comparabilă trebuie să existe şi o salarizare comparabilă, acesta fiind unul dintre obiectivele esenţiale ale noii Legi a salarizării unitare, respectiv corectarea inechităţilor acumulate în timp, eliminarea tratamentelor nejustificate şi construirea unui sistem mai coerent, mai transparent şi mai echitabil.

„Am spus încă de la început că proiectul nu este unul bătut în cuie. Consultările nu sunt un exerciţiu formal. Acolo unde argumentele sunt solide şi unde identificăm dezechilibre reale, vom face corecţiile necesare. Reforma salarizării nu poate fi construită împotriva celor care lucrează în sistemul public. Ea trebuie construită împreună cu ei. Continuăm dialogul cu toate organizaţiile sindicale şi profesionale şi cu toţi cetăţenii pentru a avea o lege cât mai corectă, sustenabilă şi credibilă”, a punctat Dragoş Pîslaru.

Articole similare

Romsilva anunță prețurile lemnului de foc pentru iarna 2026–2027. Cât costă metrul cub și de unde poate fi cumpărat

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026,
Citește →

CEC Bank și BID extind finanțarea IMM-urilor. Garanții de până la 80% pentru investiții în nouă județe, credite în euro și dobânzi reduse

CEC Bank şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare, prin revizuirea convenţiei de garantare de portofoliu. Potrivit
Citește →

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord

CFR SA a lansat un concurs de proiecte artistice pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord Bucureşti şi invită artiştii
Citește →