Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan să declanşeze procedura constituţională de mediere

Patru confederaţii sindicale îi solicită preşedintelui României declanşarea procedurii constituţionale de mediere a conflictului social dintre organizaţiile sindicale şi reprezentanţii Guvernului.

Confederaţiile sindicale semnatare, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN, au participat la întâlnirea din data de 26 noiembrie cu Consilierul Prezidenţial Radu Burnete, în contextul solicitării adresate Preşedintelui României de a media conflictul social dintre organizaţiile sindicale şi reprezentanţii Guvernului.

„Întâlnirea din data de 26 noiembrie nu a abordat substanţial temele pentru care a fost solicitată: salariul minim, pierderea puterii de cumpărare şi condiţiile reale de muncă. Explicaţiile primite au creat impresia că nu există argumente legitime pentru creşterea salariului minim garantat – exceptând dorinţa menţinerii unui nivel favorabil maximizării profitului capitalului, chiar în contextul unei crize economice recunoscute de guvernanţi”, se arată într-un comunicat al celor patru confederaţii sindicale.

Confederaţiile sindicale susţin că nu au cerut „opinii sau justificări” din partea consilierilor prezidenţiali, ci exercitarea unei atribuţii constituţionale exclusive a preşedintelui României, amintind că, potrivit art. 80 alin. (2) din Constituţie, preşedintele exercită funcţia de mediere între stat şi societate. Această prerogativă „nu poate fi substituită prin consultări tehnice sau întâlniri informale”, afirmă confederaţiile.

Sindicatele arată că temele esenţiale – creşterea salariului minim, pierderea puterii de cumpărare şi condiţiile reale de muncă – nu au fost abordate în discuţie. Ele invocă Directiva (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate, care recomandă utilizarea coşului minim de consum sau a indicatorilor de 60% din salariul median şi 50% din salariul mediu brut, ca reper pentru un venit minim decent.

În acest context, confederaţiile solicită preşedintelui declanşarea procedurii de mediere prevăzute de Constituţie, stabilirea unui cadru oficial de dialog între preşedinte, Guvern şi organizaţiile sindicale, precum şi includerea pe agenda discuţiilor a creşterii salariului minim, a protejării puterii de cumpărare şi a asigurării condiţiilor decente de muncă.

Organizaţiile sindicale îşi reafirmă disponibilitatea pentru „un dialog instituţional autentic, bazat pe lege şi responsabilitate publică”, cerând şefului statului să îşi exercite rolul de mediator „pentru restabilirea bunei funcţionări a dialogului social şi prevenirea escaladării conflictelor”.

„Obiectivul nostru rămâne neschimbat: protejarea drepturilor lucrătorilor şi asigurarea unui climat social stabil şi echitabil”, se mai arată în comunicat.

Articole similare

A început o nouă ediţie a programului Fidelis

Ministerul Finanţelor va derula, începând de vineri, o nouă ediţie a programului de titluri de stat pentru populaţie Fidelis, iar dobânzile sunt de până la
Citește →
alt fghyt

Turismul a scăzut cu 2,4% în 2025

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2025, au însumat 13,9 milioane de persoane, în scădere cu
Citește →

BNR anunță că în numai o zi, joi, Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 2,2 miliarde de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 2,233 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca
Citește →