Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, costul orar al forţei de muncă a crescut în trimestrul III cu 6,06%

Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o creştere de 6,06% în trimestrul III din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, iar faţă de trimestrul anterior a fost mai mic cu 0,82%, informează, joi, Institutul Naţional de Statistică (INS).

INS menţionează că în trimestrul III 2025, comparativ cu trimestrul II 2025, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a scăzut în majoritatea activităţilor economice.

Cele mai semnificative scăderi ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în intermedieri financiare şi asigurări (-12,92%), tranzacţii imobiliare (-7,57%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-4,46%), informaţii şi comunicaţii (-4,26%), transport şi depozitare (-4,17%), respectiv în administraţie publică (-4,11%).

Potrivit statisticii, singura creştere a costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a regăsit în învăţământ (29,25%), ca urmare a vacanţei şcolare şi, în consecinţă, a diminuării timpului efectiv lucrat.

Comparativ cu trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a scăzut cu 0,80%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 1,18%.

Faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în majoritatea activităţilor economice.

Conform datelor INS, cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în construcţii (15,35%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (11,21%), industria prelucrătoare (9,53%), respectiv în alte activităţi de servicii (9,31%).

Comparativ cu trimestrul III 2024, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a scăzut doar în învăţământ (-4,39%) şi administraţie publică (-1,23%).

Faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a crescut în trimestrul III 2025 cu 6,06%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 6,18%.

Articole similare

Rompetrol Rafinare dă 44 de milioane de lei pentru a construi o centrală fotovoltaică la Petromidia

Rompetrol Rafinare va investi aproximativ 44 de milioane de lei în construirea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate instalată de 9,4 MW în rafinăria Petromidia,
Citește →

CEC Bank bă bani pentru o fabrică de ulei de 45 de milioane de euro în judeţul Cluj

CEC Bank cofinanţează construcţia unei fabrici de ulei în localitatea Mihai Viteazu, judeţul Cluj, investiţie de aproximativ 45 de milioane de euro, care va avea
Citește →

INS anunță că veniturile medii lunare au fost de 10.204 lei/gospodărie: Cheltuielile au totalizat 8.650 lei

Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creştere cu 8% faţă de trimestrul I 2026, în
Citește →