Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Conferință „Egalitate de șanse” în cadrul ”Bucharest Leaders Summit: The Future is Now. Perspectives of the Aftermath”

Cea de-a 14-a conferință din cadrul Bucharest Leaders Summit: The Future is Now. Perspectives of the Aftermath, eveniment deschis la București pe 11 mai, a fost dedicată „Egalității de șanse” și a pus în discuție principalele problematici din acest domeniu, precum egalitatea de gen și nediscriminarea, violența de gen, egalitatea de tratament pe piața muncii sau accesul la funcții de conducere al femeilor din România. 

image 1

Cu ocazia conferinței „Egalitate de șanse”, organizată cu sprijinul Comisiei pentru Drepturile Omului, Egalitate de șanse, Culte și Minorități din Senatul României, s-au aflat la aceeași masă de dezbateri reprezentanți cheie ai unor instituții importante din România și de peste hotare, în rândul cărora s-au numărat Anca Dana Dragu, președinta Comisiei pentru Drepturile Omului, Egalitate de Șanse, Culte și Minorități din Senatul României, Excelența Sa Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României la UNESCO, Helena Dalli, comisar european pentru Egalitate, Anna Akhalkatsi, country manager pentru România și Ungaria al Băncii Mondiale, Lara Tassan Zanin, șefa Reprezentanței Investment Bank Group în Romania, Kalypso Goula, secretar general pentru Demografie, Politici Familiale și Egalitate de Gen în guvernul grec, Excelența Sa Sofia Grammata, ambasador al Greciei în România, Csaba Asztalos, președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Wajiha Haris, președinte și fondator  ”Fundația Scheherazade”, Daniela Palade Teodorescu, membru fondator al Asociației Solidaritate și Egalitate, ambasador al EWA (Asociația Femeilor Europene). Conferința a fost moderată de Cristian Șelaru, director al Direcției de Comunicare a Institutului Național de Statistică.

În intervenția sa, Anca Dragu, președinta Comisiei pentru Drepturile Omului, Egalitate de Șanse, Culte și Minorități din Senatul României, a vorbit despre importanța egalității de șanse dintre bărbați și femei, dintre toți membrii societății, în general, indiferent de mediul din care 

provin aceștia sau locul unde trăiesc, despre egalitatea de șanse pentru persoanele cu dizabilități, cât și pentru cele care aparțin diferitelor grupuri etnice. „Știm și suntem conștienți că acest tip de acces mai redus la oportunități chiar există în societatea românească, însă vreau să spun că acest lucru este valabil și pentru alte țări din lume, nu doar pentru România, și că suntem interesați să găsim soluții la aceste probleme”, a declarat președinta Comisiei pentru Drepturile Omului, Egalitate de Șanse, Culte și Minorități din Senatul României.

Dragu a dezvoltat, în principal, problematica egalității de șanse dintre bărbați și femei, evidențiind faptul că, inclusiv în principalele instituții de putere din România, există un număr foarte redus de femei în posturi de conducere.„În prezent, în Parlamentul României, doar 18% dintre angajați sunt femei, în timp ce, în Guvern, sunt doar 10%. Practic, avem numai doi miniștri femei din 20, chiar 21, cu prim-ministrul, deci mai puțin de 10%. Desigur, aceste cifre ne plasează pe ultimele locuri în Europa și în Uniunea Europeană, iar, la nivel mondial, în ceea ce privește puterea politică în Parlament, ne plasează pe poziția 157 din 190 de țări”, a arătat Anca Dragu.

La rândul său, Helena Dalli, comisar european pentru Egalitate, a arătat că multiplele crize din prezent agravează inegalitățile existente și provoacă mari îngrijorări pentru europeni. „Circa 93% dintre cetățeni sunt îngrijorați de creșterea costurilor traiului zilnic, 82% se tem de sărăcie și excluziune socială, iar 81% sunt îngrijorați de schimbările climatice. Răspunsul nostru trebuie să se concentreze pe construirea unei economii durabile, neutre din punct de vedere climatic, echitabile și care să nu lase pe nimeni în urmă”, a declarat Dalli.

image

Potrivit comisarului european, egalitatea de șanse este o bază a rezilienței și creșterii socioeconomice. „Comisia Europeană este hotărâtă să creeze condițiile pentru ca toată lumea să trăiască, să prospere și să fie în siguranță într-o uniune a egalității. (….) Și, pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să valorificăm talentele feminine și să ne asigurăm că femeile contribuie la tranziția ecologică și digitală prin educația și angajarea lor. Comisia Europeană promovează rolul femeii în posturile de conducere și în antreprenoriat și ia măsuri pentru a atrage femeile în domeniile STEM (domenii care țin de știință, tehnologie, inginerie și matematică – n.r.)”, a mai spus Dalli, salutând, totodată, faptul că Planul Național de Redresare a României stabilește un minim de 50% pentru participarea femeilor și programe de formare a competențelor digitale. 

În același cadru, Excelența Sa Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României la UNESCO, a afirmat că obiectivul de a atinge egalitatea de gen, aflat în centrul Agendei ONU pentru Dezvoltare Durabilă, Agenda 2030, este un catalizator pentru atingerea tuturor obiectivelor globale. „Însă, în ciuda rezultatelor incontestabile în acest sens, mai este, din păcate, un drum foarte lung de parcurs până când acest obiectiv va deveni realitate la nivel global. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a prezentat recent o imagine foarte sumbră a acestei situații, arătând că obiectivul de eliminare a inegalităților de gen este mult mai îndepărtat decât se anticipa în ritmul actual de progres. Acesta ar putea fi atins abia peste 300 de ani. Ei bine, s-ar putea să ne confruntăm în continuare cu discriminarea salarială, violența de gen, slaba reprezentare a femeilor în funcții de conducere și accesul limitat al acestora la servicii de educație și sănătate. Iar aceste obstacole nu afectează doar femeile în mod direct, ci diminuează și contribuția potențială și valoroasă pe care acestea o pot aduce societății noastre. Deci această bătălie este, prin urmare, departe de a fi una câștigată”, a subliniat Excelența Sa Simona-Mirela Miculescu.

Anna Akhalkatsi, country manager pentru România și Ungaria al Băncii Mondiale, a declarat că se constată încă un decalaj între România și unii dintre colegii săi din UE la acest capitol, notând, de asemenea, că, în interiorul societății românești, pot fi văzute o serie de disparități și inegalități. „După cum a menționat doamna președinte Dragu, acest lucru nu este unic pentru România, însă avem responasabilitatea să semnalăm aceste lucruri și să încercăm să le corectăm. Și cred că trebuie să ne uităm la aceste specificități cu care se confruntă societatea noastră și să transformăm lipsurile pe care le observăm în oportunități. Vorbind despre inegalitatea de gen, această oportunitate economică este unghiul pe care ar trebui să îl valorificăm, pentru că a oferi șanse egale pentru femei este un lucru de care poate beneficia întreaga societate și avem și cifre în aces sens, cum ar fi, de exemplu, o creștere potențială de circa 8-9% a PIB-ului anual. (…) Dacă nu încercăm să reducem acest decalaj, vom vorbi despre oportunități ratate, lucru pe care vrem să îl evităm”, a mai spus Anna Akhalkatsi.

Și Lara Tassan Zanin, șefa Reprezentanței Investment Bank Group în România, a accentuat importanța promovării egalității de gen pentru progresul economiei României, reiterând opiniile exprimate de antevorbitoarele sale, Anca Dragu și Anna Akhalkatsi. „S-a spus deja că această problemă nu există doar în România, dar este foarte important să înțelegem că România are cele mai mari mize de pierdut, din cauza tipului său de economie și a marelui potențial al economiei sale în comparație cu alte țări din Europa”, crede Zanin. Șefa Reprezentanței Investment Bank Group în România a făcut referire și la problematica lipsei forței de muncă disponibile și a legăturii dintre această situație și ponderea femeilor din România pe piața muncii. „Dacă ne uităm la cifrele care arată câte femei sunt pe piața muncii și analizăm cât de multe femei ar putea fi pe piața muncii, înțelegem imediat cum sunt posibile aceste numere pe care le-a menționat Anna (Akhalkatsi – n.r.), de 8-9 % creștere potențială a PIB-ului, iar aceste cifre ne spun că mai multe femei în economie, mai multe femei care lucrează în anumite condiții acceptabile se vor traduce printr-o creștere mai durabilă și mai rezilientă a economiei românești”, a arătat Zanin.

Înainte de a o introduce pe Kalypso Goula, secretar General pentru Demografie și Politici Familiale și de Egalitate de Gen în guvernul grec, Excelența Sa Sofia Grammata, ambasador al Greciei în România, a întărit, de asemenea, importanța unui tratament egal și a însemnătății fiecărui individ dintr-o societate pentru succesul general. „Avem nevoie de particularitățile tuturor ființelor umane din societățile noastre”, a apreciat Grammata.„Deși suntem la doar o zi de la alegerile parlamentare din țara mea, secretarul general al ministerului nostru care se ocupă de problemele de Egalitate de Gen, Kalypso Goula, dorește să onoreze Senatul României și Camera de Comerț Bilaterală Eleno-Română și este dispusă să ne împărtășească astăzi din expertiza ei”, a declarat ambasadoarea.

În speech-ul său, Kalypso Goula a anunțat că, în urma recentelor alegeri din Grecia, numărul femeilor din Parlament a ajuns la 71, la un total de 300 de parlamentari. „Avem acum un procent de 23,6% la 76,4% și deci avem o îmbunătățire față de 2019, dar mai este încă un drum de parcurs”, a afirmat Goula. Oficialul grec a împărtășit din experiența programelor țării sale pentru creșterea egalității de gen. „Vreau să vă spun că avem Planul Național de Acțiune privind Egalitatea de Gen 20/21/2025, în patru axe, care vizează pe de-o parte calitatea în ceea ce privește munca și, pe de alta, reprezentarea femeilor și accesul acestora la funcții de conducere. Pentru a face acest lucru, avem o serie de legi pe care le-am implementat în societatea noastră și care au de-a face cu promovarea egalității prin obținerea unui echilibru în viața profesională. Un vorbitor anterior a menționat că, pentru o femeie care se află pe piața muncii, nu este atât de ușor, deoarece ea trebuie să fie și mamă, să facă și o serie de alte lucruri, care țin de treburile casei și așa mai departe. Deci trebuie să avem în vedere ca aceste femei, care vor să devină mame, să aibă șansa să se întoarcă cât mai curând posibil la locul de muncă, după ce au născut. Acesta este motivul pentru care avem două programe recente care rulează în prezent, privind bonele de cartier și unitățile de îngrijire a copiilor în cadrul companiilor mari”, a explicat oficialul elen.

Bucharest Leaders Summit: The Future is Now. Perspectives of the Aftermath este cel de-al 15-lea eveniment din seria ”Împreună Protejăm România”, proiect demarat de Grupul de presă MediaUno în anul 2020 și ajuns la 10 ediții de conferințe și patru ediții de gală organízate, cât și la câteva publicații editate. 

Evenimentul este organizat în perioada 11-29 mai 2023 de Grupul de Presă MediaUno, Institutul Național de Statistică, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Asociația MediaUno, în parteneriat cu Senatul României, cu sprijinul MAPN, Ministerul Economiei, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, ANMCS, Statul Major al Aparării, Statul Major al Forțelor Navale Române, Statul Major al Fortelor Aeriene Române, Statul Major al Forţelor Terestre Române, ANCOM, Agenția Națională Antidrog, Agenția Națională a Zonei Montane, Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Parteneri: 

Abbvie Romania, ABIEC- Asociația Marilor Consumatori de Energie, AGIR, AQUA Carpatica, APMGS, Anastasia Beverly Hills Romania, ARIC, BlueSpace Technology, Bodislav & Associates, Camera de Comert Bilaterala Romania-Portugalia, CECCAR, Chimcomplex S.A. Borzesti, Clubul Fermierilor Romani, Colegiul Medicilor din Romania, Comoti – Romanian Research & Development Institute for Gas Turbines, CONPET SA, Delgaz, Depogaz Ploiești, Electrica Furnizare, E.ON România, Farmec, GE Vernova, ODAS Global Consulting SRL, Golden Star City Resort, Guinot Institut Romania, Camera de Comerț Bilaterală Eleno- Română, HENRO – Asociatia Producătorilor de Energie Electrica, Huawei România, IATA România, Impera System Security, Institutul Clinic Fundeni, IWA- International Women Association Bucharest, Janssen Romania, Luxury Aesthetics, Medhealth, Natural Paris, Nesspreso Professional, Nuclearelectrica, Olympus Iaurt Grecesc, Pfizer Romania, Qzine Catering, Regina Maria – Rețeaua de Sănătate, Constructii Erbasu, Salrom, STADA România, Starc4sys, Transgaz, Top Line Romania, UCB, Vimetco Alro, UMFCD

Mai multe detalii despre acest eveniment puteți regăsi la:

https://impreuna-protejam-romania.ro/

și pe pagina de Facebook 

https://www.facebook.com/MediaUno.Romania

Contact:

Grupul de Presa MediaUno J40/2395/2000, RO12826139

Redactia: str. Barbu Vacarescu nr. 105, sector 2, Tel. +4021.210.43.85 

www.mediauno.ro, www.impreuna-protejam-romania.ro 

e-mail: office@mediauno.ro

Articole similare

Consiliile Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova susțin parcursul european al Republicii Moldova

În prezența doamnei Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, Consiliile Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova, reunite la Chișinău în data de 13 septembrie
Citește →

Admitere UMFCD – 21 Iulie 2024 – Un nou record al numărului de candidaţi – 4.204 pentru admiterea în UMF “Carol Davila” din Bucureşti

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti înregistrează anul acesta un nou record din perspectiva numărului de candidați înscriși la examenul de admitere
Citește →

ANRE
a sărbătorit 25 de ani de activitate

În data de 09.07.2024, ANRE a celebrat 25 de ani de activitate în cadrul unui eveniment aniversar ce a avut loc la Ateneul Român. În cadrul evenimentului au
Citește →