Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

România e pe punctul să rezolve problema asigurării necesarului de măști chirurgicale

Potrivit autorităților, producători români vor asigura necesarul de măști chirurgicale, România reușind astfel să nu mai depindă de importuri. Potrivit Ministrului Economiei, Virgil Popescu, ”producţia de măşti chirurgicale româneşti poate ajunge la 1 milion de bucăţi zilnic, începând din 15 aprilie, astfel că din acea dată nu vor mai exista probleme cu aprovizionarea pe acest segment de produs atât de necesar în spitale și nu numai”.

În acest moment  există un singur producător care a pus o linie automată în producţie şi produce în momentul de faţă 120.000 – 130.000 de măşti pe zi, susține ministrul.

Articole similare

Rompetrol Rafinare dă 44 de milioane de lei pentru a construi o centrală fotovoltaică la Petromidia

Rompetrol Rafinare va investi aproximativ 44 de milioane de lei în construirea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate instalată de 9,4 MW în rafinăria Petromidia,
Citește →

CEC Bank bă bani pentru o fabrică de ulei de 45 de milioane de euro în judeţul Cluj

CEC Bank cofinanţează construcţia unei fabrici de ulei în localitatea Mihai Viteazu, judeţul Cluj, investiţie de aproximativ 45 de milioane de euro, care va avea
Citește →

INS anunță că veniturile medii lunare au fost de 10.204 lei/gospodărie: Cheltuielile au totalizat 8.650 lei

Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creştere cu 8% faţă de trimestrul I 2026, în
Citește →