Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministrul Energiei și directorul general Transgaz au semnat un contract de finanțare pentru construirea conductei de transport gaze naturale care va alimenta Centrala Mintia

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și directorul general al SNTGN Transgaz SA, Ion Sterian, au semnat, vineri, un contract de finanțare important pentru construirea conductei de transport gaze naturale care va alimenta Centrala Mintia, din județul Hunedoara. Proiectul, cu o valoare totală de 300.688.749,27 lei (60.429.017,71 euro), beneficiază de o finanțare din Fondul pentru modernizare de 33.970.205,58 lei (6.826.947 euro).

Conducta va avea o lungime de 56,5 km și va trece prin extravilanul și intravilanul comunelor Sântămăria Orlea, Bretea Română, Băcia, Cârjiți, Vețel, precum și orașele Călan, Hunedoara și Deva. Pe lângă alimentarea cu gaze a Centralei Mintia, conducta va deservi și alți consumatori industriali și casnici din regiune.

Sebastian Burduja a subliniat importanța acestui proiect, declarând: „Este un pas înainte pentru ca în 2026 această centrală să fie pusă în funcțiune. Asigurăm practic materia primă, gazul, pentru centrală. Este un proiect grandios, cea mai mare centrală pe gaz din Europa – 1.700 MW putere instalată. Acest proiect înseamnă pentru români locuri de muncă, vorbim de peste 1.200 de locuri de muncă pe perioada construcţiei centralei, vorbim de o energie sigură produsă în bandă, vorbim de cea mai eficientă centrală din Europa, cu un randament de 64% şi, deci, de un sprijin substanţial pe care România îl primeşte pe traiectoria de tranziţie verde şi de înlocuire a cărbunelui din mixul energetic cu gaze naturale, o resursă strategică la care România are acces. Acest demers se subscrie angajamentului meu pentru salvarea locurilor de muncă din Valea Jiului și pentru renașterea sectorului energetic în zonă. Am mai spus și reiterez, nu vom lăsa pe nimeni în urmă.”

Ion Sterian a reiterat angajamentul Transgaz de a continua demersurile pentru obținerea de finanțări nerambursabile pentru implementarea programului strategic de investiții în dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale: „La o capacitate de 1700 MW, cu un consum anual de 2,5 miliarde mc de gaz, Centrala de la Mintia devine practic, cel mai mare consumator de gaze naturale din țara noastră și va contribui semnificativ la creșterea consumului de gaze naturale al României. La acest gazoduct se vor racorda toate unitățile administrativ-teritoriale traversate de acesta, contribuind astfel la dezvoltarea economică a regiunii și la creșterea standardului de viață al comunității. Și prin această investiție, Transgaz continuă să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale, prin valorificarea superioară, în interiorul țării, a gazului care urmează să fie extras din perimetrele offshore din Marea Neagră, la creșterea și consolidarea securității energetice naționale, regionale și europene.”

Proiectul „Conductă de transport gaze naturale pentru alimentare Centrala Mintia” a fost declarat de importanță națională prin HG nr. 129/2023 și face parte dintr-o serie de inițiative aprobate pentru finanțare din Fondul pentru modernizare, fond constituit din veniturile obținute prin licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la nivelul UE. România beneficiază de 11,98% din acest fond, echivalentul a peste 15 miliarde euro, care poate fi utilizat până în anul 2030.

Articole similare

Prof. univ. dr. Diana-Loreta Păun, la Conferința dedicată rezistenței antibioticelor organizată de MediaUno: ‘Dacă nu acționăm responsabil, riscăm să intrăm într-o eră post-antibiotică în care intervențiile chirurgicale obișnuite, tratamentele oncologice sau chiar infecțiile banale pot să devină din nou extrem de periculoase’

La Conferința „Pericolul rezistenței la antibiotice: criza nevăzută a infecțiilor rezistente”, organizată de Grupul de Presă MediaUno, Institutul Național de Statistică, Asociația MediaUno și Universitatea
Citește →

Dr. Sorin Gabriel Ungureanu, dir. gen. adj. Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, la Conferința dedicată rezistenței antibioticelor organizată de MediaUno: ‘Viitorul nostru este în pericol. Antibioticele pot fi ele un pericol, dacă nu le utilizăm cu cap’

La Conferința dedicată rezistenței la antibiotice, organizată de Grupul de Presă MediaUno, Institutul Național de Statistică, Asociația MediaUno și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol
Citește →

Banca Naţională a României organizează a şasea ediţie a evenimentului ‘Zilele Porţilor Deschise’

Banca Naţională a României invită publicul interesat să participe la cea de-a şasea ediţie a evenimentului Zilele Porţilor Deschise pentru a marca împlinirea a 146
Citește →