România a trecut şi actualul test de rating al agenţiei S&P şi se menţine în categoria recomandată investiţiilor, iar acest rezultat a fost obţinut printr-un efort amplu al economiei şi al societăţii pentru corectarea dezechilibrelor şi menţinerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare.
„România a trecut şi actualul test de rating al agenţiei S&P. Ce urmează şi cum construim pe această fundaţie? La acest moment, România se menţine în categoria recomandată investiţiilor, potrivit evaluărilor celor 3 mari agenţii de rating – Fitch, Moody’s şi, acum, S&P. Este un rezultat obţinut printr-un efort amplu al economiei şi al societăţii pentru corectarea dezechilibrelor şi menţinerea traiectoriei de reducere a deficitului”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, evaluarea S&P confirmă faptul că, în pofida unui context politic dificil, procesul de consolidare fiscală şi absorbţia fondurilor europene au rămas în grafic în 2026, iar investiţiile publice au continuat să susţină activitatea economică.
„În acelaşi timp, agenţia avertizează că riscurile rămân ridicate pentru 2027-2028 şi corelează revenirea perspectivei la stabilă de continuarea reducerii dezechilibrelor, de un plan coerent pe termen mediu şi de reluarea creşterii economice. Tocmai pentru a nu pierde ceea ce am reuşit să protejăm, acest efort trebuie continuat. România are nevoie să revină la un consens în jurul unor obiective care trebuie să rămână valabile dincolo de obiectivele politice: reducerea sustenabilă a deficitului sub 3% din PIB, stabilizarea datoriei publice, respectarea angajamentelor europene şi protejarea capacităţii statului de a finanţa investiţiile”, a subliniat ministrul.
Acesta a mai transmis că seriozitatea şi angajamentul ferm că România nu se abate de la traiectoria de redresare economică şi financiară sunt esenţiale acum, fiindcă această cumpănă nu a trecut complet şi menţinerea ratingului nu trebuie tratată ca pe un motiv de relaxare.
„România are în continuare un record negativ în Europa în ceea ce priveşte deficitul bugetar. Dar avem motive să privim înainte cu încredere. Faptul că am reuşit să păstrăm un nivel ridicat al investiţiilor în timp ce am gestionat riguros finanţele publice arată că ajustarea fiscală şi dezvoltarea pot merge împreună. Dacă păstrăm această direcţie, putem transforma stabilizarea de astăzi în relansare economică reală, pe baze sănătoase”, a punctat Nazare.
Agenţia de rating S&P a reconfirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă, menţinând România în categoria ţărilor recomandate investiţiilor.
Conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor, evaluarea reflectă progresele înregistrate în implementarea programului de ajustare fiscală, care au contribuit la reducerea deficitului bugetar şi confirmă faptul că procesul de consolidare fiscală şi absorbţia fondurilor europene au rămas în grafic în 2026. S&P evidenţiază, de asemenea, nivelul foarte ridicat al investiţiilor publice, susţinute într-o proporţie importantă de fondurile europene, ca principal sprijin pentru activitatea economică în acest an.
În acelaşi timp, S&P a menţinut perspectiva negativă, subliniind riscurile ridicate de implementarea consolidării fiscale în perioada 2027-2028 si posibilele efecte negative ale instabilităţii politice. În contextul persistenţei unui deficit de cont curent ridicat, al necesarului important de finanţare externă şi al sensibilităţii României la schimbările în încrederea investitorilor şi în condiţiile de finanţare.
„Potrivit agenţiei, rezultatele obţinute de România în anul 2025 şi pe parcursul anului 2026 au fost notabile în ceea ce priveşte ritmul consolidării fiscale. S&P estimează că deficitul bugetar va scădea la 6,25% din PIB în anul 2026, cu aproape un punct şi jumătate procentual sub nivelul înregistrat în anul 2025, pe fondul disciplinei în ceea ce priveşte cheltuielile publice şi al menţinerii unui nivel solid al veniturilor bugetare. Menţinerea ratingului de credit al României în categoria recomandată investiţiilor a ţinut cont de faptul că ajustarea fiscală şi absorbţia fondurilor UE au rămas în grafic pentru anul 2026, în condiţiile în care fondurile din PNRR au ajuns la rate de absorbţie de peste 90 % pentru granturi şi 95 % pentru împrumuturi”, se arată în comunicat.
Sursa citată subliniază că menţinerea perspectivei negative reflectă riscurile pe care S&P le identifică în implementarea programului de consolidare fiscală asumat de România în cadrul procedurii de deficit excesiv a UE. Agenţia consideră astfel că blocajul politic prelungit şi riscul unor compromisuri politice suboptimale, adoptate în ultimul moment, ar putea periclita reducerea preconizată a deficitelor gemene ale României până în anul 2029.
S&P semnalează că formarea unui guvern susţinut de o majoritate şi adoptarea unui cadru bugetar credibil pentru 2027-2028 sunt esenţiale pentru menţinerea traiectoriei de consolidare fiscală. În scenariul de bază al agenţiei, România va reuşi să formeze un guvern care să adopte un asemenea cadru.
Agenţia evidenţiază că necesarul mare de finanţare şi creşterea costurilor de împrumut vor continua să exercite presiuni asupra cheltuielilor cu dobânzile (care sunt estimate să ajungă la 3,3% din PIB în 2028), datoria publică netă estimându-se să urce la peste 60,0% din PIB în 2027.
Totodată, S&P apreciază că profilul de credit al României rămâne constrâns de nivelul ridicat al deficitului structural de cont curent, estimat la 7,5% din PIB în 2026 respectiv la 7% din PIB în 2027.
S&P subliniază că perspectiva ar putea reveni la stabilă dacă deficitele externe şi fiscale ale României s-ar reduce, stopând astfel deteriorarea bilanţurilor guvernamentale şi externe. Un asemenea scenariu ar fi susţinut, în opinia agenţiei, de un plan de politici publice credibil pe termen mediu – eventual fundamentat pe un consens politic larg – şi de o relansare a creşterii economice.
„Agenţia analizează deja capacitatea României de a continua acest parcurs în 2027 şi 2028. Prioritatea absolută este construirea unui buget credibil pentru 2027, bazat pe măsuri clare şi sustenabile, care să continue reducerea deficitului fără să compromită premisele relansării economice. Avem nevoie de consens politic în jurul acestor obiective pentru ca traiectoria fiscală a României să nu fie pusă sub semnul întrebării de blocaje politice sau de ciclul electoral. Ambiţia noastră nu trebuie să se oprească la protejarea calificativului de investiţii. Trebuie să creăm condiţiile pentru revenirea perspectivei la stabilă şi, în timp, pentru îmbunătăţirea ratingului şi reducerea costurilor de finanţare ale României”, a declarat ministrul Finanţelor, citat în comunicat.
Pe de altă parte, S&P a avertizat că ar putea revizui în scădere ratingurile României dacă procesul prelungit de formare a Guvernului, survenit în urma destrămării Coaliţiei în mai 2026, ar putea îngreuna reducerea deficitului fiscal în anii 2027 şi 2028. Potrivit agenţiei există riscul ca neimplementarea unei traiectorii fiscale şi de politici credibile nu doar să compromită consolidarea bugetară, ci şi să amplifice riscuri mai largi, precum deteriorarea încrederii investitorilor, creşterea costurilor de finanţare şi intensificarea presiunilor asupra balanţei de plăţi.
Totodată, S&P a precizat că ar putea lua în considerare o retrogradare a ratingului în cazul în care presiunile externe s-ar intensifica – de exemplu, dacă perturbările de pe piaţa energiei ar compromite aşteptările privind inflaţia pe termen mediu în România, afectând totodată semnificativ creşterea economică, balanţa de plăţi şi rezultatele fiscale.
„Evaluările agenţiilor internaţionale de rating reprezintă un reper important pentru percepţia investitorilor asupra economiei şi influenţează condiţiile în care statul, companiile şi instituţiile financiare se pot finanţa de pe pieţele financiare. Menţinerea calificativului României în categoria recomandată investiţiilor contribuie la păstrarea accesului larg la finanţare în condiţii competitive şi reflectă încrederea acordată economiei româneşti în contextul continuării procesului de consolidare fiscală şi al implementării reformelor asumate. Reconfirmarea de astăzi arată însă şi foarte clar că păstrarea acestei poziţii depinde de continuitatea consolidării fiscale, de predictibilitatea politicilor publice şi de capacitatea României de a construi un cadru bugetar credibil pentru anii următori”, se mai precizează în comunicat.


