România marchează, vineri, 11 septembrie, Ziua Gazistului, sărbătoarea unei industrii care a trecut în ultimii ani printr-o transformare profundă. Dincolo de tradiția de peste un secol a gazului românesc, prezentul arată două companii de stat care au depășit de mult statutul de simpli operatori naționali: Romgaz și Transgaz. Una controlează o parte esențială a producției și se pregătește pentru gazele din Marea Neagră, cealaltă construiește infrastructura care poate transforma România într-un nod energetic regional. Iar această evoluție poartă și amprenta a doi manageri: Răzvan Popescu și Ion Sterian.
Ziua Gazistului este celebrată în România, prin tradiție, în cea de-a doua vineri a lunii septembrie. Este o zi dedicată miilor de oameni care lucrează în producția, transportul, înmagazinarea și distribuția gazelor naturale, dar și un moment potrivit pentru a privi la ceea ce a devenit industria românească a gazelor.
Iar imaginea de astăzi este fundamental diferită de cea de acum un deceniu.
Romgaz și Transgaz sunt două dintre cele mai importante companii strategice controlate de statul român, iar dimensiunea lor actuală nu poate fi explicată numai prin faptul că România dispune de resurse de gaze. Resursa este o condiție. Transformarea ei în valoare economică, infrastructură și influență regională presupune însă investiții, finanțare, strategie și, inevitabil, management.
Transgaz: compania care a transformat conductele în geopolitică
Dacă Romgaz reprezintă resursa, Transgaz reprezintă infrastructura.
Iar evoluția Transgaz din ultimii ani este poate și mai spectaculoasă din perspectiva poziției regionale a României.
Sub conducerea lui Ion Sterian, compania a construit și dezvoltat infrastructuri care au schimbat harta transportului de gaze: BRUA, interconectările regionale, gazoductul Ungheni–Chișinău, dezvoltările Sistemului Național de Transport și infrastructura necesară preluării viitoarelor gaze din Marea Neagră.
Transgaz nu mai gândește astăzi exclusiv în interiorul frontierelor României.
Compania este implicată în arhitectura Coridorului Vertical și în proiectele prin care gazele provenite din sudul Europei și din terminalele de GNL pot circula către Europa Centrală, Republica Moldova și Ucraina. Pe agenda sa se află inclusiv dezvoltarea rutelor care pot majora capacitatea de transport a gazelor către Ucraina prin terminalele grecești.
Este diferența dintre un operator național de conducte și o companie cu relevanță geopolitică regională.
Iar rezultatele financiare au urmat investițiile.
Pentru anul 2025, Transgaz a raportat un profit net consolidat de aproximativ 899 milioane de lei, de peste două ori mai mare decât în 2024. La nivel individual, profitul net a ajuns la aproximativ 809 milioane de lei, cu mult peste nivelul prevăzut în buget. Activele totale consolidate ale grupului au ajuns la aproximativ 11,9 miliarde de lei.
Creșterea nu s-a oprit aici. În primul trimestru din 2026, profitul net al Transgaz s-a situat din nou peste nivelul bugetat, cu aproximativ 62,4 milioane de lei, ceea ce a însemnat o realizare de 125% față de programare.
Mai important decât rezultatul unui trimestru este însă ceea ce s-a construit în timp.
BRUA, conductele care leagă diferitele regiuni ale țării, interconectarea cu Republica Moldova și dezvoltarea infrastructurii pentru gazele din Marea Neagră au creat o rețea pe care România nu o avea în urmă cu un deceniu.
În 2016, de Ziua Gazistului, Transgaz vorbea despre BRUA ca despre un proiect care urma să repoziționeze strategic compania și România. Atunci era semnată finanțarea europeană de aproape 180 de milioane de euro pentru prima fază a proiectului.
Un deceniu mai târziu, multe dintre proiectele care atunci existau pe planșe, în strategii și în contracte de finanțare există în teren.
Aceasta este probabil cea mai relevantă măsură a unui mandat managerial în infrastructură: nu declarațiile, ci kilometrii de conductă, stațiile de comprimare, interconectările și capacitățile de transport rămase în urmă.
Romgaz: de la mare producător național la compania care a intrat în Marea Neagră
În cazul Romgaz, schimbarea de anvergură este ușor de identificat.
Compania nu mai este doar producătorul tradițional de gaze de la Mediaș. Prin achiziția participației ExxonMobil în Neptun Deep, Romgaz a intrat în cel mai important proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre.
Prin Romgaz Black Sea Limited, compania deține 50% din drepturile și obligațiile proiectului Neptun Deep, celelalte 50% aparținând OMV Petrom. Investițiile totale necesare fazei de dezvoltare ajung până la aproximativ 4 miliarde de euro.
Această mutare schimbă inclusiv dimensiunea strategică a Romgaz.
Compania care timp de decenii a fost asociată în primul rând cu exploatările onshore devine coproprietarul unui proiect offshore care poate modifica balanța energetică a României și poziția țării în regiune.
Unul dintre oamenii centrali ai acestei transformări este Răzvan Popescu, director general al Romgaz din august 2022 și titular al unui mandat de patru ani început în mai 2023.
Înainte de a deveni CEO, Popescu a fost director economic al companiei. Chiar Romgaz consemnează în prezentarea oficială a managementului că acesta a coordonat financiar preluarea participației Exxon din Neptun Deep și finanțarea tranzacției. Ulterior, sub conducerea sa, compania a obținut în premieră un rating „investment grade” de la Fitch și a intrat pe piața internațională de obligațiuni pentru finanțarea proiectelor sale majore.
Cu alte cuvinte, Romgaz a trecut de la postura unei companii foarte profitabile, dar predominant naționale, la cea a unei corporații energetice obligate să opereze cu instrumentele financiare și investiționale ale marilor jucători internaționali.
Iar cifrele arată forța economică pe care compania a acumulat-o.
În 2025, Grupul Romgaz a raportat o cifră de afaceri de peste 8 miliarde de lei și un profit net de aproximativ 3,33 miliarde de lei, în creștere cu aproape 4% față de 2024.
Sunt rezultate care permit companiei să susțină un program investițional de o amploare fără precedent în istoria sa recentă.
Neptun Deep este piesa centrală. Numai necesarul estimat pentru activitatea de investiții și finanțare a Romgaz Black Sea Limited în perioada 2026–2027 este de aproximativ 5 miliarde de lei, potrivit documentelor companiei.
Astfel, miza mandatului lui Răzvan Popescu nu mai este doar cât gaz produce Romgaz într-un an, ci cum transformă compania această forță financiară într-o poziție energetică pentru următoarele decenii.
Răzvan Popescu și Ion Sterian: două stiluri, aceeași schimbare de scară
Romgaz și Transgaz sunt companii diferite și au misiuni diferite. Nici succesul lor nu poate fi atribuit unui singur om. În spatele lor sunt mii de ingineri, economiști, tehnicieni și specialiști, precum și generații întregi de gaziști care au construit industria românească.
Dar conducerea contează.
În cazul Romgaz, mandatul lui Răzvan Popescu coincide cu trecerea companiei într-o etapă financiară și investițională fără precedent: Neptun Deep, finanțări internaționale, rating de credit și investiții de ordinul miliardelor de euro.
În cazul Transgaz, mandatul lui Ion Sterian este legat de transformarea operatorului național într-un actor regional de infrastructură, prin BRUA, Republica Moldova, Coridorul Vertical și interconectările care dau României acces la mai multe surse și piețe.
Cele două strategii se întâlnesc acum într-un punct esențial: Marea Neagră.
Romgaz trebuie să aducă gazul la suprafață. Transgaz trebuie să îi ofere drumul către consumatori și către piețele regionale.
Dacă această ecuație funcționează, România nu va fi doar o țară care produce gaze. Va putea deveni unul dintre centrele importante ale noii arhitecturi energetice din Europa de Sud-Est.
De Ziua Gazistului, rezultatele vorbesc
De aceea, Ziua Gazistului din 2026 găsește industria românească într-un moment aparte.
România are resurse, are unul dintre cei mai mari producători de gaze din regiune, are un operator de transport care și-a extins puternic infrastructura și se află în fața momentului în care gazele din Neptun Deep vor putea schimba din nou dimensiunea sectorului.
Romgaz și Transgaz demonstrează în același timp ceva important pentru economia românească: o companie cu capital majoritar de stat poate fi performantă, profitabilă, poate atrage finanțări de miliarde și poate construi proiecte strategice, atunci când dispune de management, continuitate și o direcție clară de dezvoltare.
Răzvan Popescu și Ion Sterian nu au inventat industria românească a gazului. Au primit în administrare două companii construite prin munca mai multor generații de profesioniști.
Dar bilanțul ultimilor ani arată că, sub conducerile lor, cele două companii au făcut un salt de scară.
Romgaz se pregătește să aducă la suprafață gazele celui mai mare proiect offshore românesc.
Transgaz construiește drumurile prin care aceste gaze vor putea circula în România și în regiune.
Iar de Ziua Gazistului, dincolo de bilanțuri, profituri și miliarde de euro în investiții, acesta poate fi cel mai important rezultat: România are astăzi două companii naționale de gaze care nu mai privesc doar spre propria istorie, ci au început să conteze în construcția viitorului energetic al regiunii.
