Guvernul a aprobat, vineri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Metrorex, societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
Bugetul va asigura desfăşurarea activităţii economice a societăţii şi îndeplinirea obligaţiilor către terţi, conform unui comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului.
„Veniturile totale estimate în acest an la 1,797 miliarde lei sunt în scădere cu 23,19%, comparativ cu cele realizate în anul 2025. În structură, veniturile din exploatare deţin o pondere de aproximativ 99,997%, în cadrul veniturilor totale. Veniturile din subvenţii, în valoare de 761,49 milioane lei, sunt în scădere cu 12,77% faţă de cele realizate la data de 31.12.2025”, menţionează sursa citată.
Cuantumul subvenţiei de la buget alocate în anul 2026 este în valoare de 761,49 milioane lei, după reţinerea procentului de 10% din suma de 846,1 milioane lei. Aceasta reprezintă 59,65% din necesarul de compensaţie fundamentat aferent anului 2026, estimat de societate în valoare de 1,276 miliarde lei.
„Veniturile din producţia vândută se estimează că vor creşte cu 9,55%, iar cele din serviciile prestate (activitatea de transport călători cu metroul) sunt estimate, în anul 2026, în creştere cu 7,84% faţă de cele realizate la 2025. Fundamentarea societăţii are la bază prognoza indicatorilor de trafic prevăzuţi în Contractul de servicii publice pentru perioada 2025-2029 şi în Planul de reorganizare, restructurare şi redresare financiară, precum şi estimările privind evoluţia cererii de transport. Evoluţia pozitivă este determinată de creşterea estimată a numărului de călători transportaţi, de la 153,27 milioane călători în anul 2025 la aproximativ 165,5 milioane călători în anul 2026”, se arată în comunicat.
Veniturile din subvenţii pentru investiţii sunt estimate în acest an la valoarea de 308,1 milioane lei. Cheltuielile totale, în valoare de 2,093 miliarde lei sunt programate în scădere cu 21,08% faţă de cele realizate la data de 31 decembrie 2025.
Cheltuielile cu personalul – 1,070 miliarde lei – sunt estimate în creştere, cu suma de 38,4 milioane lei, faţă de 2025. Cheltuielile de natură salarială, propuse în valoare de 973,8 milioane lei, sunt mai mari cu 3,71% în comparaţie în anul 2025.
„Pierderile estimate în anul 2026, în valoare de 295,5 milioane lei, sunt în scădere cu 5,31% faţă de 2025. Sursele necesare finanţării investiţiilor pentru anul 2026, în valoare de 1,958 miliarde lei, sunt majorate cu 78,77%, faţă de cele realizate la data de 31 decembrie 2025”, mai informează Biroul de presă al Guvernului.
Vor fi efectuate cheltuieli de investiţii pentru:
• Magistrala 5 – Drumul Taberei-Pantelimon, Secţiunea 1 – Râul Doamnei – Eroilor;
• Magistrala 6 – Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni;
• Achiziţie trenuri şi echipamente asociate;
• Extinderea reţelei de metrou Magistrala 4 de metrou, secţiunea Gara de Nord – Gara Progresul.


