Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Alexandru Nazare spune că România îndeplineşte criteriile minime de transparenţă fiscală evaluate de SUA

România se numără printre cele 73 de guverne şi entităţi, din cele 140 analizate, care au îndeplinit cerinţele minime de transparenţă fiscală în evaluarea realizată de Departamentul de Stat al SUA pentru anul 2025, potrivit Fiscal Transparency Report 2026, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Finanţe.

Ministerul menţionează că evaluarea anuală, mandatată de Congresul SUA, analizează măsura în care guvernele asigură accesul public la principalele documente bugetare şi dacă acestea sunt suficient de complete şi, în general, de încredere. În cadrul evaluării din acest an au fost analizate 140 de guverne şi entităţi (identificate de Congres), dintre care 73 au îndeplinit cerinţele minime de transparenţă fiscală, iar 67 nu au atins acest standard.

România se află în categoria statelor care îndeplinesc cerinţele minime stabilite.

„Evaluarea realizată de Departamentul de Stat al SUA confirmă importanţa transparenţei fiscale pentru consolidarea încrederii în pieţe şi pentru o gestionare responsabilă a finanţelor publice. Transparenţa nu este doar o cerinţă procedurală, ci este un element obligatoriu pentru o guvernare responsabilă. România trebuie să continue să menţină un nivel ridicat de deschidere, asigurând accesul public la date clare şi corecte privind gestionarea resurselor financiare ale ţării,” a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, în comunicat.

MF menţionează că, pentru evaluarea din 2026, Departamentul de Stat al SUA a actualizat şi a consolidat criteriile de analiză. Printre noile cerinţe se numără publicarea termenilor şi condiţiilor împrumuturilor suverane acordate unor debitori străini, inclusiv informaţii privind obligaţiile şi activele constituite drept garanţie.

De asemenea, MF subliniază că publicarea transparentă a datelor privind datoria publică este esenţială pentru prevenirea condiţiilor de împrumut defavorabile şi pentru protejarea resurselor naţionale împotriva practicilor speculative.

„Raportul evidenţiază că transparenţa fiscală reprezintă un pilon esenţial al unui management financiar public eficient, contribuind la: consolidarea încrederii în pieţe şi susţinerea sustenabilităţii economice; sprijinirea unui mediu favorabil afacerilor, prin reducerea riscurilor de corupţie, a infracţiunilor financiare, cum ar fi spălarea de bani sau finanţarea terorismului, şi a practicilor neloiale pe pieţele internaţionale; creşterea responsabilităţii autorităţilor, oferind cetăţenilor o imagine clară asupra bugetului de stat şi facilitând dezbaterea publică; garantarea utilizării corecte a fondurilor, asigurând partenerii internaţionali că resursele şi asistenţa sunt gestionate corespunzător”, se arată în comunicat.

Evaluarea Departamentului de Stat al SUA s-a derulat în consultare cu alte agenţii federale americane şi a avut la bază informaţii furnizate de ambasade şi consulate ale SUA, instituţii guvernamentale, organizaţii internaţionale şi organizaţii ale societăţii civile. Perioada analizată pentru ediţia din 2026 a fost 1 ianuarie – 31 decembrie 2025.

„Îndeplinirea cerinţelor minime evaluate de Departamentul de Stat al SUA reconfirmă eforturile constante ale României şi ale Ministerului Finanţelor de a asigura accesul liber la informaţiile bugetare, de a garanta o guvernanţă financiară responsabilă şi de a menţine un cadru economic predictibil şi atractiv pentru investiţii”, se mai arată în comunicat.

Articole similare

Ministerul Mediului anunță că România a depăşit ţintele PNRR pentru păduri: Peste 20.000 de hectare au fost împădurite

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a depăşit ţintele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru împăduriri, reîmpăduriri, păduri urbane şi dezvoltarea
Citește →

INS anunță că salariul mediu net a crescut cu 50 lei: Unde se câștigă cel mai bine

Salariul mediu net în România a crescut în iunie 2026 faţă de luna precedentă cu 50 lei (+0,9%), până la valoarea de 5.734 de lei,
Citește →

Transelectrica recunoaște că a greșit: ‘Marţi, începând cu ora 11:00, o disfuncţionalitate tehnică a generat valori eronate în ceea ce priveşte producţia şi consumul de electricitate’

O disfuncţionalitate tehnică a sistemului de publicare a datelor în timp real pe website-ul Transelectrica a generat marţi, începând cu ora 11:00, date eronate în
Citește →