Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Printr-o nouă emisiune de obligaţiuni, BCR a atras în mai puţin de 24 de ore peste un miliard de lei

Banca Comercială Română (BCR) a încheiat o nouă emisiune de obligaţiuni senior nepreferenţiale în valoare de peste un miliard de lei, cu o maturitate de 7 ani şi opţiune de răscumpărare anticipată după 6 ani.

Potrivit unui comunicat al băncii, aceasta este cea mai mare emisiune corporativă din 2026 de pe Bursa de Valori Bucureşti şi cea mai mare emisiune în lei a unui emitent corporativ român în perioada 2024 – 2026, cu excepţia emisiunii în lei a BCR din noiembrie 2025, de 1,125 miliarde lei.

„Am ieşit pe piaţă când atenţia publică era îndreptată asupra băncilor, pentru că principiile nu se negociază în funcţie de context. Răspunsul investitorilor a venit în mai puţin de 24 de ore, cu o ofertă închisă anticipat şi o subscriere de două ori mai mare decât suma minimă anunţată. Pentru noi, rezultatul acestei emisiuni este un vot de încredere în BCR, în profilul nostru de credit şi în modul corect, transparent şi etic în care acţionăm”, a declarat directorul general al BCR, Sergiu Manea, citat în comunicat.

Obligaţiunile au fost emise la un preţ de 100% din valoare nominală, fiind cumpărate la preţ întreg, cu un cupon anual fix de 7,77% şi o marjă de 95 puncte de bază peste curba titlurilor de stat româneşti, ceea ce arată interesul investitorilor şi încrederea ridicată în BCR, conform băncii.

Emisiunea de obligaţiuni BCR a primit rating Baa2 de la Moody’s şi se estimează ca va primi rating BBB+ de la Fitch, în linie cu programul de obligaţiuni al băncii.

„Execuţia acestei tranzacţii reflectă cât de solid este profilul de credit BCR şi apetitul tot mai mare al investitorilor pentru instrumente în lei emise de emitenţi de prim rang. Compresia rapidă a registrului de ordine şi granularitatea cererii confirmă că piaţa locală de capital atinge un nivel de maturitate care permite emitenţilor români să acceseze finanţare în monedă locală la condiţii competitive, în volume relevante”, a declarat Cosmina Plaveti, Head of Investment Banking BCR, în comunicat.

BCR a reuşit să se împrumute de pe piaţa de capital la o dobândă cu 0,95% peste costul de finanţare al statului român, un ecart pe care investitorii îl rezervă de regulă emitenţilor cu cel mai solid profil de credit. Performanţa vine într-un context complicat pentru sectorul bancar local, marcat de tensiuni geopolitice, de instabilitatea politică şi economică naţională, dar şi de dezbaterile pe tema cadrului de reglementare a băncilor, se precizează în comunicat.

„În aceste condiţii, faptul că BCR atrage finanţare la un cost atât de apropiat de cel al statului arată că investitorii trateaza banca ca un partener sigur şi de încredere. În plus, emisiunea a fost structurată în format senior nepreferenţial, un instrument care suportă pierderile înaintea datoriei senior tradiţionale, ceea ce indică o cerere solidă şi o bază de investitori de calitate”, se menţionează în comunicatul băncii.

De la lansarea programului de obligaţiuni, BCR a atras finanţări totale de peste 13,3 miliarde lei.

Articole similare

Raiffeisen Bank a listat la BVB obligațiuni de 750 de milioane de lei

Raiffeisen Bank a listat, vineri, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), o nouă emisiune de obligaţiuni corporative, în valoare totală de 750
Citește →

Cătălin Jalobă a fost numit director financiar al One United Properties

Consiliul de Administraţie al One United Properties a aprobat numirea lui Cătălin Jalobă în funcţia de director financiar (CFO) al Grupului, acesta urmând să îşi
Citește →

ANAF avertizează asupra site-urilor frauduloase care colectează ilegal date personale și bancare

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atrage atenţia contribuabililor asupra apariţiei unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituţiei pentru a colecta ilegal date
Citește →