Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Energia electrică, chiriile şi motorina au înregistrat cele mai mari scumpiri în ultimul an

Energia electrică s-a scumpit cu 55,49% în mai 2026 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, chiriile cu 43,56%, iar motorina cu 36,85%, acestea fiind cele mai mari creşteri de preţ consemnate într-un context de inflaţie anuală de 10,9%, arată o analiză a Institutului Naţional de Statistică (INS).

„În mai 2026 inflaţia anuală atinge pragul de 10,9%. Astfel, rata anuală a inflaţiei, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 10,85%, cele mai mari creşteri de preţuri înregistrându-se la servicii, 13,53%. În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 12,54%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 6,78%”, se menţionează în documentul citat.

La alimente, cele mai mari majorări de preţuri s-au menţinut şi în acest interval tot la cafea, preţul acesteia urcând cu 21,12%, ouă, cu o creştere de 14,12%, şi carnea de bovine, care s-a scumpit cu 11,58%. Preţurile din grupa produselor din zahăr, produse zaharoase şi miere de albine au crescut cu 10,59%. Creşteri semnificative se constată şi la laptele de vacă, 11,98%, la pâine, 8,18%, şi la fructe proaspete, 7,04%, iar carnea de pasăre s-a scumpit cu 6,88%.

În categoria băuturi alcoolice, preţul berii s-a majorat, în ultimul an, cu 7,98%, iar cel al vinului cu 6,57%. Alte majorări importante a tarifelor se constată şi la peştele proaspăt (7,83%), la ulei (6,11%), la citrice (3,66%), iar brânza de vacă este mai scumpă cu 5,61%.

Totodată, există şi reduceri de preţ în mai 2026 comparativ cu mai 2025 la unele produse alimentare cum ar fi cartofi (-11,32%), fasole boabe şi alte leguminoase (-3,08%), făină (-4,38%), mălai (-5,27%) şi zahăr (-1,32%). Untul a fost mai ieftin cu doar 0,11%.

Dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creşteri de preţuri în luna mai continuă să se menţină la energia electrică, al cărei tarif s-a majorat cu 55,49%, după eliminarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor energiei electrice.

Potrivit INS, alte majorări ale tarifelor în această categorie au mai fost consemnate la combustibili, respectiv benzină, cu 30,55%, şi la motorină, cu 36,85%. Tariful la energia termică s-a majorat cu 10,70%, cărţile, ziarele, revistele au fost mai scumpe cu 10,62%, detergenţii cu 10,19%, tutunul şi ţigările cu 7,42%. Şi medicamentele au avut preţuri mai mari cu 4,36%, iar articolele de igienă şi cosmeticele s-au scumpit şi ele cu 7,14%. În perioada mai 2026 – mai 2025, preţul gazelor a crescut cu 1,53%.

„În categoria serviciilor, cele mai mari creşteri de preţuri în mai 2026 comparativ cu luna similară din 2025 s-au consemnat la chirii, acestea majorându-se cu 43,56%, urmate de tarifele la apă, canal şi salubritate cu 15,35%, reparaţii auto cu 15,31%, serviciile de igienă şi cosmetică cu 14,72%. Alte creşteri însemnate în această categorie, pe parcursul unui an, s-au înregistrat la serviciile de confecţionat şi reparat încălţăminte şi îmbrăcăminte, 14,81%. În acelaşi timp, asistenţa medicală a devenit mai scumpă cu 12,81%, transportul urban şi-a majorat tariful cu 8,98%, iar cel rutier cu 13,18%. Singura scădere de preţ în această categorie continuă să fie înregistrată în cazul tarifelor serviciilor aeriene, care s-au diminuat faţă de anul anterior, la perioadă, cu 9,92%, iar comparativ cu luna aprilie 2026, tariful transportului aerian s-a redus cu 7,08%. Tarifele serviciilor poştale, care îşi reduseseră cotele în lunile anterioare, în mai 2026, faţă de luna similară din 2025, s-au majorat cu 9,65%”, subliniază INS.

Instituţia precizează faptul că în calculul inflaţiei începând cu luna august 2025 s-a luat în considerare încetarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor energiei electrice instituită prin O.U.G. nr. 6/2025, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, pentru gazele naturale, începând cu 1 aprilie a încetat plafonarea preţului pentru consumatorii casnici, fiind înlocuită cu un nou mecanism de protejare, prevăzut în OUG 12/2026.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 5,5%, de la 3,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 2,9% la sfârşitul lui 2027, potrivit datelor prezentate în luna mai de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Articole similare

Transelectrica anunță că proba privind racordarea Centralei de la Mintia la sistem a fost finalizată cu succes

Racordarea centralei de la Mintia la sistem a fost probată luni, testul finalizându-se cu succes, informează Transelectrica printr-un comunicat. „Astăzi, 15 iunie 2026, s-a probat
Citește →

Semnat de alarmă tras de Tudorel Andrei, președintele INS: Populaţia rezidentă va fi sub pragul de 19 milioane şi mai îmbătrânită decât în prezent

România ar putea înregistra, într-un orizont mediu de timp, o populaţie rezidentă sub pragul de 19 milioane şi mai îmbătrânită decât în prezent, arată preşedintele
Citește →

Metrorex a raportat pierderi de peste 312 milioane lei: Numărul de călători transportaţi a scăzut cu 13 %

Metrorex a închis anul 2025 cu o cifră de afaceri de 1,263 miliarde de lei şi pierderi de 312 milioane de lei, în creştere cu
Citește →