Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Federaţia Silva acuză că noua lege a salarizării va reduce cu 25% veniturile pentru mii de silvicultori

Noua lege a salarizării va conduce la reducerea cu 25% a veniturilor pentru mii de silvicultori care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţii publice centrale pentru silvicultură, avertizează Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, într-un comunicat.

„Începând cu anul 2008, o dată cu adoptarea Codului silvic prin Legea nr. 46/2008, Parlamentul României a recunoscut specificul activităţii silvice şi a stabilit acordarea unui spor de risc de 25% din salariul de bază pentru personalul silvic. Această reglementare a avut la bază condiţiile dificile de muncă, gradul ridicat de periculozitate, responsabilitatea profesională şi riscurile specifice activităţii desfăşurate de silvicultori. Sporul de risc se aplica începând cu anul 2008 personalului silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, structurilor teritoriale, ocoalelor silvice de regim, structurilor silvice de rang superior, Regiei Naţionale a Pădurilor şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (…) Dacă proiectul legii salarizării va fi adoptat în forma actuală, s-ar produce o reducere substanţială a veniturilor personalului silvic. Măsura va afecta mii de silvicultori care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţii publice centrale pentru silvicultură, Gărzii Forestiere Naţionale, gărzilor forestiere judeţene, ocoalelor silvice de stat, de regim şi private, Regiei Naţionale a Pădurilor şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod silvic, adoptat prin Legea nr. 331/2024, sporul de risc a fost eliminat, însă pentru a evita diminuarea veniturilor personalului silvic şi pentru a menţine recunoaşterea condiţiilor speciale în care acesta îşi desfăşoară activitatea, legiuitorul a introdus în Codul silvic, la art. 137 alin. (4), o majorare echivalentă cu 25% a salariului de bază.

„Părea că nedreptatea a fost reparată. Dar majorarea nu a mai fost aplicată, fiind suspendată prin OUG nr. 4/2025. Precizăm din nou că această prevedere nu reprezintă o majorare salarială propriu-zisă, ci are caracter compensatoriu pentru pierderea sporului de risc. Scopul său este menţinerea veniturilor aflate în plată şi evitarea reducerii cu 25% a salariilor personalului silvic. În proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în consultare la data de 25 mai 2026, art. 36 alin. (1) pct. 18 propune abrogarea art. 137 alin. (4) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic”, notează organizaţia sindicală.

Reprezentanţii Silva susţin că au solicitat în data de 26 mai 2026 Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale eliminarea acestei prevederi din proiectul de lege.

„Federaţia Silva a arătat că art. 137 alin. (4) din Codul silvic nu instituie un beneficiu salarial nou, ci asigură compensarea fostului spor de risc şi protejarea veniturilor existente ale personalului silvic. Aceşti salariaţi sunt expuşi în continuare aceloraşi condiţii grele de muncă, aceluiaşi grad de periculozitate şi aceloraşi responsabilităţi privind administrarea, paza, protecţia şi gestionarea durabilă a pădurilor. În consecinţă, Federaţia Silva olicită Guvernului şi Ministerului Muncii să corecteze proiectul şi să garanteze că noua lege a salarizării nu va produce diminuări de venituri pentru personalul silvic. Formula propusă de Federaţia Silva este următoarea: „La art. 36 alin. (1) din proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, punctul 18 se elimină”. Menţinerea prevederii din Codul silvic este necesară pentru evitarea inechităţilor salariale, protejarea veniturilor aflate în plată, pentru respectarea angajamentului public potrivit căruia salariaţii nu trebuie să înregistreze diminuări de venituri şi pentru recunoaşterea specificului profesiei silvice”, subliniază federaţia profesională.

În acest context, Federaţia Sindicatelor Silva precizează că îşi exprimă disponibilitatea de a participa la orice formă de consultare, cu argumente juridice, sociale şi profesionale pentru definitivarea proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel încât veniturile silvicultorilor să nu fie afectate de această lege.

Articole similare

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 64,051 miliarde de euro

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au scăzut în mai cu 785 de milioane de euro, până la 64,051 miliarde de euro, de
Citește →

Sindicatele spun că proiectul noii legi a salarizării reduce semnificativ salariile angajaţilor din casele teritoriale de pensii

Noua Lege a salarizării reduce semnificativ salariile angajaţilor din casele teritoriale de pensii şi riscă să menţină inechităţile salariale existente şi să afecteze puterea de
Citește →

Iulius-Dan Plaveti a fost numit preşedinte al Directoratului Hidroelectrica

Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis numirea lui Iulius-Dan Plaveti în funcţia de preşedinte al Directoratului Hidroelectrica, începând cu data de 29 mai 2026,
Citește →