Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

INS anunță că parcul de tractoare şi maşini agricole al României depăşea 564.000 de unităţi, la finele lui 2024

Parcul de tractoare şi maşini agricole, pe ansamblul agriculturii, se situa la sfârşitul anului 2024 la 564.088 de unităţi, fiind deţinut aproape în totalitate de sectorul privat, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Din totalul parcului, 251.727 erau tractoare; 162.640 erau pluguri pentru tractor; 26.471 – cultivatoare mecanice; 69.399 – semănători mecanice; 4.330 – maşini de stropit şi prăfuit cu tracţiune mecanică; 26.274 – combine autopropulsate pentru recoltat cereale; 21.306 – prese pentru balotat paie şi fân; 1.295 – combine autopropulsate pentru recoltat furaje şi 1.235 – vindrovere autopropulsate pentru recoltat furaje.

Parcul de tractoare şi maşini agricole deţinut de sectorul majoritar privat din totalul existent la sfârşitul anului 2024 (pe componentele parcului) a reprezentat între 97,8% (combine autopropulsate pentru recoltat furaje) şi 99,5% (pluguri pentru tractor).

Conform datelor oficiale, la sfârşitul anului 2024, comparativ cu finele lui 2023, evoluţia parcului de tractoare şi maşini agricole a înregistrat cele mai mari creşteri la tractoare agricole fizice (+6.379 bucăţi), pluguri pentru tractor (+1.534 bucăţi), prese pentru balotat paie şi fân (+737 bucăţi), combine autopropulsate pentru recoltat furaje (+123 bucăţi), cultivatoare mecanice (+59 bucăţi) şi vindrovere autopropulsate pentru recoltat furaje (+45 bucăţi).

Scăderi importante s-au înregistrat la semănători mecanice, cu 540 de bucăţi.

În 2024 vs 2023, suprafaţa agricolă/arabilă ce revine pe un utilaj agricol a înregistrat creşteri la următoarele componente ale parcului, de la 242 hectare (maşini de stropit şi prăfuit cu tracţiune mecanică), la 1,6 hectare (semănători mecanice şi combine autopropulsate pentru recoltat cereale), ca urmare a creşterii gradului de dotare cu tractoare şi maşini agricole din agricultură.

De exemplu, dacă în 2023 la un tractor agricol revenea o suprafaţă de 59,6 ha, în 2024 aceasta se redusese la 58,1 ha.

La plugurile pentru tractor, suprafaţa agricolă/arabilă se diminuase uşor, de la 90,8 ha în 2023, la 90 ha în 2024.

În schimb, în cazul semănătorilor mecanice, suprafaţa agricolă/arabilă/utilaj a urcat cu 1,6% la 210,8 ha, în 2024.

Articole similare

Cosmin Marinescu, viceguvernatorul BNR: ‘Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ’

Perspectivele economiei româneşti pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflaţie, după doi ani cu rate modeste
Citește →

Încrederea directorilor generali din România, la minimul ultimilor cinci ani. Companiile investesc mai puțin decât media UE

Încrederea directorilor generali din România în perspectivele propriilor companii a coborât la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani, în timp ce firmele românești
Citește →

Ion Sterian, directorul general al Transgaz, dă asigurări: ‘România nu va avea probleme cu furnizarea gazelor în sezonul rece’

România nu se va confrunta cu o criză a gazelor naturale în sezonul rece, iar populația, companiile și CET-urile vor avea asigurat necesarul de consum,
Citește →