Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Adrian Victor Vevera, Director General al ICI Bucureşti: ‘Tehnologiile dual-use reprezintă un element esenţial pentru consolidarea capacităţilor de securitate şi apărare’

Tehnologiile dual-use reprezintă un element esenţial pentru consolidarea capacităţilor de securitate şi apărare, consideră Adrian Victor Vevera, Director General al ICI Bucureşti.

„Tehnologiile dual-use reprezintă un element esenţial pentru consolidarea capacităţilor de securitate şi apărare. Pentru ICI Bucureşti, implicarea în astfel de dialoguri este firească, având în vedere rolul nostru în zona de cercetare, digitalizare, securitate cibernetică şi infrastructuri avansate. Este important ca soluţiile dezvoltate în mediul tehnologic să răspundă atât nevoilor civile, cât şi celor strategice, într-un cadru de cooperare solid şi responsabil”, a spus Vevera, la un eveniment de specialitate, organizat luni de ICI Bucureşti.

Potrivit unui comunicat, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti a organizat workshop-ul „The Defense Industry Facing Dual-Use Technologies and NATO Requirements”, un eveniment dedicat dialogului dintre mediul de cercetare, industrie şi partenerii internaţionali cu privire la rolul tehnologiilor dual-use în contextul cerinţelor NATO.

Evenimentul a fost deschis de Adrian Victor Vevera, Director General al ICI Bucureşti, Horia Răzvan Botiş, Vice-Chairman NIAG, Ozgur Kivanc Altan, Ambasadorul Republicii Turcia în România, şi Marian Barbu, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

În cadrul workshop-ului, participanţii au discutat despre provocările şi oportunităţile pe care tehnologiile cu dublă utilizare le aduc industriei de apărare, cu accent pe inovare, securitate, interoperabilitate şi colaborare internaţională.

Programul workshop-ului a inclus prezentări susţinute de Marius Hărătău – Factory 4.0, Andrew Hutanu şi Tudor Bîrlea – Freya Sense, Dilek Batmaz – Gardiyan System Security Technologies, Adrian Diaconu – Advanced Robotics Luxembourg, precum şi o prezentare a soluţiilor dezvoltate de Dobot, dedicate roboticii inteligente şi automatizării.

Workshop-ul a oferit un cadru aplicat de schimb de idei privind adaptarea industriei de apărare la noile realităţi tehnologice şi la standardele NATO, evidenţiind importanţa cooperării între instituţii, companii şi organizaţii internaţionale.

Articole similare

Mintia, Iernut și Azomureș, în estimările Transgaz pentru anul gazier 2026–2027. Noi volume de gaze pentru Sistemul Național de Transport

Transgaz estimează noi volume de gaze naturale care ar urma să fie transportate prin Sistemul Național de Transport (SNT) în anul gazier 2026–2027, în calculele
Citește →

Transgaz vrea să devină acționar la compania americană Argent LNG. A fost semnat un memorandum pentru o investiție strategică

SNTGN Transgaz SA și compania americană Argent LNG au semnat un Memorandum de Înțelegere care stabilește cadrul pentru analizarea unei investiții strategice de capital a
Citește →

OMV Petrom crește capacitatea de producţie de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom îşi extinde capacitatea de producţie de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi la 55 MW, prin livrarea unui al doilea electrolizor de 35 MW,
Citește →