Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Situație ciudată în sectorul energetic: Producţia a scăzut cu 2,3%, iar exportul e de 3 ori mai mare decât importul

Producţia de energie a României a scăzut cu 2,3% în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2025, în timp ce consumul final de energie electrică s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2026, resursele de energie primară au scăzut cu 3,2%, iar cele de energie electrică au crescut cu 2,6%, raportat la primul trimestru din anul anterior.

În acelaşi timp, principalele resurse de energie primară au totalizat 7,909 milioane de tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 258.500 tep, de la un an la altul. Producţia internă a însumat 4,116 milioane tep (-2,3%), iar importul a fost de 3,793 milioane tep (-4,1%).

Datele INS relevă faptul că, în perioada analizată, resursele de energie electrică au fost de 18,213 miliarde kWh, în creştere cu 463,8 milioane kWh (+2,6%).

Producţia din termocentrale s-a situat la 5,053 miliarde kWh, în scădere cu 156,8 milioane kWh (-3%), producţia din hidrocentrale a fost de 3,772 miliarde kWh, în creştere cu 1,045 miliarde kWh (+38,3%) şi producţia rezultată din centralele nuclearo-electrice s-a ridicat la 2,864 miliarde kWh (-3%).

Potrivit sursei citate, în primul trimestru, producţia din centralele electrice eoliene a crescut cu 290,9 milioane kWh (+18%), până la 1,904 miliarde kWh, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice, în această perioadă, a fost de 774,1 milioane kWh, în creştere cu 74,6 milioane kWh (+10,7%).

Pe ansamblu, consumul final de energie electrică a fost de 12,822 miliarde kWh (-2,2% faţă de T1 din 2025), consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 0,1%, iluminatul public a crescut cu 5,3%, iar consumul populaţiei s-a micşorat cu 9,2%.

La export de energie electrică s-au raportat 3,660 miliarde kWh, în creştere cu 445,3 milioane kWh (+13,9%).

Totodată, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 1,731 miliarde kWh, în creştere cu 311,5 milioane kWh (21,9%).

Articole similare

Mintia, Iernut și Azomureș, în estimările Transgaz pentru anul gazier 2026–2027. Noi volume de gaze pentru Sistemul Național de Transport

Transgaz estimează noi volume de gaze naturale care ar urma să fie transportate prin Sistemul Național de Transport (SNT) în anul gazier 2026–2027, în calculele
Citește →

Transgaz vrea să devină acționar la compania americană Argent LNG. A fost semnat un memorandum pentru o investiție strategică

SNTGN Transgaz SA și compania americană Argent LNG au semnat un Memorandum de Înțelegere care stabilește cadrul pentru analizarea unei investiții strategice de capital a
Citește →

OMV Petrom crește capacitatea de producţie de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom îşi extinde capacitatea de producţie de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi la 55 MW, prin livrarea unui al doilea electrolizor de 35 MW,
Citește →