Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Alertă de la DNSC: Tentative de fraudă într-o nouă campanie cu SMS-uri false

O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar proveni de la platforma Ghişeul.ro, a fost descoperită de către specialiştii Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC).

„Potenţialele victime primesc un SMS care pretinde că provine de la platforma Ghiseul.ro sau de la o autoritate oficială şi care informează despre o presupusă amendă restantă. Mesajul include un link către o pagină frauduloasă care imită aspectul unei platforme reale. Odată accesat link-ul, utilizatorului i se solicită introducerea numărului de înmatriculare al vehiculului. Ulterior, pagina afişează faptul că a fost „identificată” o amendă asociată acelui număr şi solicită achitarea rapidă a unei sume, de exemplu 150 lei. În realitate, scopul atacatorilor este colectarea datelor personale şi financiare ale utilizatorilor. Introducerea datelor bancare pe aceste pagini poate duce la compromiterea conturilor şi la pierderi financiare”, precizează experţii, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială a DNSC.

Potrivit sursei citate, printre indiciile unei astfel de tentative de fraudă se află domenii suspecte sau fără legătură cu instituţia oficială, formulări alarmante şi presiune privind termenul-limită („Plăţile restante multiple pot duce la remorcarea vehiculului dumneavoastră”), solicitarea accesării urgente a unui link şi instrucţiuni neobişnuite precum „răspunde cu 1” pentru activarea linkului.

În acest context, DNSC vine cu o serie de recomandări pentru utilizatori, respectiv să nu acceseze link-uri suspecte primite prin asemenea mesaje, să verifice informaţiile exclusiv pe site-urile oficiale ale instituţiilor, să nu introducă date personale sau bancare în pagini suspecte şi să raporteze tentativele de fraudă la numărul unic 1911 sau prin Platforma Naţională de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică.

Totodată, pentru protecţie suplimentară, se recomandă instalarea extensiei DNSC Blacklist Protection – un „scut” invizibil care avertizează atunci când sunt accesate domenii periculoase sau frauduloase.

Articole similare

Mintia, Iernut și Azomureș, în estimările Transgaz pentru anul gazier 2026–2027. Noi volume de gaze pentru Sistemul Național de Transport

Transgaz estimează noi volume de gaze naturale care ar urma să fie transportate prin Sistemul Național de Transport (SNT) în anul gazier 2026–2027, în calculele
Citește →

Transgaz vrea să devină acționar la compania americană Argent LNG. A fost semnat un memorandum pentru o investiție strategică

SNTGN Transgaz SA și compania americană Argent LNG au semnat un Memorandum de Înțelegere care stabilește cadrul pentru analizarea unei investiții strategice de capital a
Citește →

OMV Petrom crește capacitatea de producţie de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom îşi extinde capacitatea de producţie de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi la 55 MW, prin livrarea unui al doilea electrolizor de 35 MW,
Citește →