Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Rompetrol oprește rafinăriile Petromidia şi Vega

Rompetrol Rafinare va opri, la începutul lunii martie, activitatea operaţională a rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti pentru efectuarea reviziei tehnologice intermediare programate, lucrări care vor dura aproximativ 20 de zile, potrivit unui comunicat al companiei.

„Oprirea tehnologică este realizată în baza unui calendar, cu revizii generale programate la interval de 4 ani şi opriri tehnologice efectuate la un interval de 2 ani, pentru lucrări intermediare. Lucrările programate pentru această perioadă vor viza inspecţii şi reautorizări ale unităţilor de producţie şi ale fluxurilor operaţionale, în acord cu legislaţia în vigoare”, se precizează în comunicat.

De asemenea, se vor executa lucrări de curăţare a echipamentelor, verificări preventive sau înlocuire a unor elemente, precum catalizatorii, cu scopul menţinerii şi creşterii randamentelor de producţie, asigurării calităţii produselor şi a unei funcţionări în siguranţă şi la capacitate, atât pentru angajaţi, cât şi pentru mediul înconjurător.

Lucrările vor fi efectuate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMGI, cu sprijinul altor companii specializate în acest sector. Revizia celor două rafinării este realizată concomitent, având în vedere că rafinăria Vega funcţionează cu materii finite şi semifabricate provenite din Petromidia Năvodari, menţionează sursa citată.

„În toată această perioadă, compania va continua să îşi onoreze obligaţiile contractuale, livrările de produse petroliere către clienţi urmând a fi asigurate din stocurile proprii sau cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMGI”, se mai arată în document.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Articole similare

Bende Sándor, președintele Comisiei de Industrii și Servicii, Camera Deputaților: ‘Securitatea energetică a României este o problemă strategică’

Securitatea aprovizionării cu energie, stabilitatea sistemului energetic național și menținerea unor prețuri accesibile pentru populație și companii au reprezentat principalele teme ale unei conferințe organizate
Citește →

România s-a împrumutat cu 4,5 miliarde de euro. Ce dobânzi va plăti statul pentru noile euroobligațiuni

Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, a încasat suma de 4,5 miliarde de euro aferentă celei de-a doua emisiuni de euroobligațiuni lansate pe piețele internaționale de
Citește →

INS: Sporul natural rămâne negativ în România. Numărul deceselor, de 1,4 ori mai mare decât cel al nașterilor

Sporul natural al populației României s-a menținut negativ în septembrie 2026, când numărul deceselor a fost de aproximativ 1,4 ori mai mare decât cel al
Citește →