Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Ministerul Finanţelor a lansat o noup ediție a titlurile de stat Tezaur: Dobânzi de până la 7,4%

Ministerul Finanţelor (MF) a lansat luni, 8 decembrie 2025, cea de-a douăsprezecea ediţie a Programului de titluri de stat Tezaur din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă oportunitate de economisire în condiţii avantajoase.

„În perioada 8 decembrie 2025 – 9 ianuarie 2026, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,40%, 7%, respectiv, 7,40%. Veniturile obţinute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt emise în formă dematerializată.”, se arată într-un comunicat al MF.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 8 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, prin platforma Ghişeul.ro, iar între 8 decembrie 2025 şi 8 ianuarie 2026, online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.

Potrivit ministerului, titlurile de stat pot fi cumpărate între 8 decembrie 2025 şi 9 ianuarie 2026 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului; între 8 decembrie 2025 şi 8 ianuarie 2026 în mediul urban şi între 8 decembrie 2025 şi 7 ianuarie 2026 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale CN Poşta Română SA.

Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Începând cu luna martie a acestui an, Ministerul Finanţelor a lansat prima ediţie în care cetăţenii români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi deţin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziţiona online titluri de stat.

Articole similare

Cristian Popa, oficial BNR: ‘Nu există alternativă la disciplina fiscală. PNRR însă poate reprezenta motorul investiţiilor şi poate atenua efectele contracţioniste. Preferăm o creştere mai mică, dar construită sănătos’

România nu are alternativă la disciplina fiscală, dar PNRR poate reprezenta motorul investiţiilor şi poate atenua efectele contracţioniste provenind din partea politicii fiscale, susţine susţine
Citește →
sursa: Facebook

Ministrul Muncii o spune clar: ‘PSD susţine creşterea salariului minim pentru că este necesară pentru economia României. Nu putem accepta ca oamenii care muncesc legal şi corect, care câştigă salariul minim, să fie în risc de sărăcie’

PSD susţine creşterea salariului minim, nu doar pentru că este corectă pentru salariaţi, ci pentru că este necesară pentru economia României, a afirmat miercuri ministrul
Citește →

Alexandru Nazare, la Paris: ‘România este interesată să dezvolte parteneriate public-private în domenii cheie, în special pentru construcţia de spitale noi şi proiecte majore de infrastructură’

România este interesată să dezvolte parteneriate public-private în domenii cheie, în special pentru construcţia de spitale noi şi proiecte majore de infrastructură, a anunţat ministrul
Citește →