Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

În ce domenii au crescut salariile în acest an

Sectoarele IT, energie, construcţii, farma, telecomunicaţii, imobiliare şi consultanţă au înregistrat în acest an cele mai mari creşteri salariale, chiar dacă angajatorii au tratat cu prudenţă, în 2025, planurile de extindere a echipelor, dar şi de majorare a salariilor sau a pachetelor de beneficii extrasalariale, arată datele centralizate de o platformă de recrutare online.

Cu toate acestea, au fost şi angajatori care au continuat politicile de ajustare salarială, chiar şi în procent de două cifre comparativ cu 2024.

„Avem, pe de o parte companiile care au politici interne de creşteri salariale anuale cel puţin cu nivelul inflaţiei şi care nu se abat de la această linie decât în situaţii excepţionale şi, pe de altă parte, angajatori din domenii care continuă să facă angajări şi care se lovesc de o lipsă acută de candidaţi specializaţi în piaţă, ceea ce înseamnă că trebuie să rămână competitivi din punct de vedere salarial, nu doar în faţa candidaţilor, dar şi în ceea ce-i priveşte pe angajaţi”, a precizat Bogdan Badea, CEO eJobs, într-un comunicat.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, sectorul IT a înregistrat în 2025 creşteri salariale de aproximativ 11% comparativ cu anul trecut, asta deşi începutul anului a venit cu eliminarea facilităţilor fiscale pe care companiile din domeniu le mai aveau pentru angajaţi. În acest context, IT-ul rămâne sectorul care plăteşte cel mai bine în acest moment, cu o medie salarială netă de 8.000 de lei pe lună.

Alte două sectoare care au avut anul acesta salarii în creştere au fost energia, unde datele arată un plus în salarii de 8% comparativ cu 2024 şi construcţiile, unde au fost raportate salarii cu 10% mai mari.

„În aceste două cazuri particulare, creşterile au fost influenţate şi de deficitul de candidaţi, muncitorii calificaţi şi inginerii fiind două dintre cele mai căutate segmente de candidaţi ale ultimilor ani. Chiar şi într-un peisaj economic precum cel pe care îl traversăm acum, lupta angajatorilor pentru a atrage muncitori calificaţi precum electricieni, instalatori, zugravi sau ingineri, indiferent de aria de specializare, este acerbă”, a explicat Bogdan Badea.

Anul acesta, salariile medii nete au fost de 5.000 de lei pentru construcţii şi 6.500 de lei pentru energie, conform comparatorului salarial.

Alte industrii în care salariile au crescut anul acesta au fost telecomunicaţiile (+11%), farma (+15%), imobiliare (+11%) şi audit şi consultanţă (+10%). Astfel mediile nete salariale, la nivel naţional, pentru aceste domenii au fost următoarele, în 2025: 6.000 de lei pentru telecomunicaţii, 5.200 de lei pentru farma, 5.000 de lei pentru imobiliare şi 5.500 pentru audit şi consultanţă.

„Pe lângă toate motivele expuse anterior, creşterea TVA şi faptul că nivelul inflaţiei este de aproape două cifre înseamnă că puterea reală de cumpărare a românilor a scăzut, context care i-a determinat pe mulţi dintre angajaţii care au început să aibă dificultăţi financiare să caute job-uri cu salarii mai mare. Prevenirea unei avalanşe de plecări este un alt argument care a fost luat în calcul de cei care au majorat salariile anul acesta. Angajatorii, în special cei din sectoare unde nivelurile salariale medii sunt mai reduse, precum producţie, retail ori industria alimentară vor resimţi o presiune externă de a ridica plafonul salarial”, a mai transmis Badea.

De cealaltă parte, se regăsesc sectoare precum financiar / contabilitate, banking, administrativ / logistică sau transport / distribuţie, unde salariile au rămas plafonate. În aceste cazuri, vorbim despre medii care pornesc de la 4.500 de lei, pentru administrativ / logistică şi ajung pana la 5.000 de lei, pentru financiar / contabilitate, banking şi transport / distribuţie.

Platforma de recrutare online eJobs oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri, precum şi o mulţime de soluţii de recrutare eficiente.

Articole similare

Electrica a semnat un contract EPC de 28 de milioane de euro pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic ‘Satu Mare 3’

Electrica a semnat un contract EPC pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic „Satu Mare 3”, cu o capacitate instalată de aproximativ 62,5 MWp, valoarea contractului fiind de
Citește →

Ministerul Mediului încă nu a decis ce face cu Programul Rabla destinat persoanelor fizice

Lansarea cât mai rapidă a Programului „Rabla” destinat persoanelor fizice şi creşterea predictibilităţii acestuia, precum şi clarificarea unor prevederi privind eligibilitatea vehiculelor şi documentaţia necesară
Citește →

Ministrul Dragoș Pîslaru spune că avem bani: ‘Peste 2,25 miliarde de euro au intrat azi oficial în contul României’

Peste 2,25 miliarde de euro au intrat oficial în contul României, după ce Comisia Europeană a plătit integral cererea de plată nr. 4 din Planul
Citește →