Participarea și discursul la toate evenimentele organizate la București din seria „Împreună protejăm România” sunt gratuite pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziționarea de servicii de promovare/parteneriat.

Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Producţia de hidrocarburi a Romgaz a crescut în primele 9 luni

Romgaz a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o producţie totală de hidrocarburi de 23,96 milioane barili echivalent petrol (bep), cu 0,61% mai mare faţă de cea din perioada similară a anului trecut, de 23,82 milioane bep, conform unui raport remis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti.

Cantitatea de gaze naturale extrase, brut, a fost de 23,63 milioane bep (+0,11%), iar producţia de condensat de 331.000 bep (plus 56,89%).

Gazele naturale din producţia internă valorificate au totalizat 3,629 miliarde mc, în creştere cu 12,41% comparativ cu primele nouă luni din 2024.

Producţia de energie electrică a fost, în perioada menţionată, de 480,1 GWh (minus 34,21%).

Gazele naturale extrase din depozite au însumat 1,249 miliarde mc (plus 25,4%), iar cele injectate 2,045 miliarde mc (plus 35,22%).

Romgaz are ca principale segmente de activitate explorarea geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazeifere, producţia de gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, furnizarea şi distribuţia de gaze naturale, operaţii speciale şi servicii la sonde, producţia şi furnizarea de energie electrică.

Acţionarul majoritar al companiei este statul român, cu o participaţie la capitalul social de 70,0071%.

Începând cu data de 12 noiembrie 2013, acţiunile emise de SNGN Romgaz sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti.

Articole similare

Conform INS, câştigul salarial mediu net a crescut la 5.557 lei

Câştigul salarial mediu net a fost 5.557 lei în luna februarie 2026, în creştere cu 39 lei (+0,7%) faţă de luna ianuarie 2026, iar câştigul
Citește →

Ministerul Finanţelor a început a patra ofertă de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor derulează, în perioada 14 – 21 aprilie, a patra ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul
Citește →

INS anunță că producţia industrială a scăzut cu 2,6%

Producţia industrială a scăzut, în primele două luni din acest an, faţă de perioada similară din 2025, atât ca serie brută (-2,6%), cât şi ca
Citește →