Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Institutul Naţional de Statistică anunță că numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 7,6%, în primul semestru din 2025

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primul semestru din 2025, de 32,549 milioane, în scădere cu 7,6% comparativ cu perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor a scăzut în perioada menţionată cu 9,1%.

În ceea ce priveşte transportul feroviar de mărfuri, volumul mărfurilor a înregistrat scădere cu 17,9% faţă de primele şase luni din 2024, înregistrându-se creştere doar în transportul de tranzit, cu 65,7%. Au fost transportate 17,989 milioane tone mărfuri, din care 78,4% în transport naţional.

Ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost consemnate pentru diviziunile: cocs, produse rafinate din petrol (27,5%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (18,9%). În ceea ce priveşte parcursul mărfurilor, 35,7% din total este reprezentată de diviziunea cocs, produse rafinate din petrol şi 9,3% produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit.

INS menţionează că majoritatea indicatorilor tehnico-economici de utilizare a parcului de vehicule în transportul feroviar au înregistrat o evoluţie negativă comparativ cu semestrul I 2024, o dinamică pozitivă fiind consemnată în ceea ce priveşte timpul mediu de rulaj al vagoanelor de marfă (creştere cu 19,3%), parcursul mediu zilnic al vagoanelor de pasageri -km/zi (creştere cu 0,8%) şi viteza medie comercială a trenurilor de marfă – km/h (creştere cu 0,2%).

Evoluţii negative au fost înregistrate la următorii indicatori: parcursul mediu zilnic al vagoanelor de marfă (km/zi)- scădere cu 23,5%; vagoane încărcate intrate din străinătate (mii vagoane) – scădere cu 13,8%; vagoane încărcate pe reţeaua C.F.R. (mii vagoane) – scădere cu 10,9%; parcursul mediu zilnic al locomotivelor folosite pentru transportul mărfurilor (km/zi)- scădere cu 9,5%; greutatea medie brută a vagoanelor de marfă (tone/tren) – scădere cu 3,1%; încărcătura medie statică a vagoanelor de marfă (tone/osie)- scădere cu 1,2%; viteza medie comercială a trenurilor de pasageri (km/h)- scădere cu 1,1% etc.

Articole similare

Electrica a semnat un contract EPC de 28 de milioane de euro pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic ‘Satu Mare 3’

Electrica a semnat un contract EPC pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic „Satu Mare 3”, cu o capacitate instalată de aproximativ 62,5 MWp, valoarea contractului fiind de
Citește →

Ministerul Mediului încă nu a decis ce face cu Programul Rabla destinat persoanelor fizice

Lansarea cât mai rapidă a Programului „Rabla” destinat persoanelor fizice şi creşterea predictibilităţii acestuia, precum şi clarificarea unor prevederi privind eligibilitatea vehiculelor şi documentaţia necesară
Citește →

Ministrul Dragoș Pîslaru spune că avem bani: ‘Peste 2,25 miliarde de euro au intrat azi oficial în contul României’

Peste 2,25 miliarde de euro au intrat oficial în contul României, după ce Comisia Europeană a plătit integral cererea de plată nr. 4 din Planul
Citește →