Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Sacrificările de porcine şi păsări au crescut, în august, dar au scăzut cele la ovine, caprine şi bovine

Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au înregistrat creşteri la porcine şi la păsări şi au scăzut la bovine şi la ovine şi caprine, în august 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, relevă datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, la sacrificări, au fost consemnate în august 42.000 de bovine (vs 44.000 de capete, în august 2024), 301.000 de porcine (faţă de 298.000), 239.000 ovine şi caprine (293.000, august anul trecut) şi 30,84 milioane de păsări (29,007 milioane, cu un an în urmă).

De asemenea, la greutate în carcasă a acestora s-au înregistrat următoarele valori: la bovine – de 6.993 de tone vs 7.157 tone în august anul trecu), la porcine – de 26.021 de tone (faţă de 25.491 tone), la ovine şi caprine – 3.430 de tone (faţă de 4.138 de tone) şi la păsări – de 50.669 de tone (comparativ cu 47.779 tone).

Raportat la luna iulie 2025, în august, anul curent, numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au urcat la bovine şi la porcine, iar la ovine şi caprine şi la păsări au scăzut.

Datele, care se referă la sacrificările exclusiv pentru consum, s-au obţinut prin cercetări statistice exhaustive, efectuate de INS, pentru unităţile industriale specializate (abatoare), iar pentru exploataţiile agricole fără personalitate juridică, de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Articole similare

Raiffeisen Bank a listat la BVB obligațiuni de 750 de milioane de lei

Raiffeisen Bank a listat, vineri, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), o nouă emisiune de obligaţiuni corporative, în valoare totală de 750
Citește →

Cătălin Jalobă a fost numit director financiar al One United Properties

Consiliul de Administraţie al One United Properties a aprobat numirea lui Cătălin Jalobă în funcţia de director financiar (CFO) al Grupului, acesta urmând să îşi
Citește →

ANAF avertizează asupra site-urilor frauduloase care colectează ilegal date personale și bancare

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atrage atenţia contribuabililor asupra apariţiei unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituţiei pentru a colecta ilegal date
Citește →