Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

DNSC poartă discuții cu Amazon Web Services

Şeful Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Dan Cîmpean, şi cel al AWS Security Assurance Europe, Andrew Venekotter, au discutat în cadrul unei reuniuni organizate la Bucureşti despre evoluţia peisajului ameninţărilor cibernetice la nivel mondial, despre pregătirile pentru punerea în aplicare a cadrului european de reglementare în materie de securitate cibernetică şi despre importanţa consolidării rezilienţei digitale a Europei.

Conform unui comunicat postat pe site-ul DNSC, reuniunea a consolidat parteneriatul de încredere şi de lungă durată dintre cele două instituţii, construit pe o viziune comună de sprijinire a transformării digitale sigure şi inovatoare, atât pentru părţile interesate din sectorul public, cât şi pentru cele din sectorul privat din România şi din întreaga UE.

Un subiect cheie a fost AWS European Sovereign Cloud, o investiţie majoră care va spori autonomia operaţională, rezidenţa datelor şi capacităţile de conformitate pentru organizaţiile europene, ajutându-le să navigheze cu succes printre reglementările naţionale, dar şi la nivelul UE.

„Apreciem parteneriatul solid pe care îl avem cu AWS pe măsură ce ne pregătim să punem în aplicare noul cadru de securitate cibernetică al Europei. În calitate de furnizor principal de tehnologii de securitate şi de controale avansate ale suveranităţii la nivel mondial, ne bucurăm să constatăm că investiţiile viitoare ale Amazon în cloud-ul suveran european AWS vor spori şi mai mult rezilienţa şi vor oferi organizaţiilor publice şi private din Europa noi opţiuni pentru transformarea digitală sigură”, a declarat Dan Cîmpean, citat în comunicat.

la rândul său, Andrew Venekotter, a subliniat că investiţiile în capabilităţile de suveranitate digitală ale Europei reflectă angajamentul Amazon Web Services pe termen lung „de a sprijini autorităţile de reglementare, guvernele şi clienţii cu soluţii de încredere care să răspundă nevoilor lor în continuă evoluţie în materie de rezilienţă şi conformitate.”

Articole similare

Comisia Europeană anunță dezastrul pentru România: Datoria publică a României va creşte la circa 90 %

Datoria publică a României este estimată la 61,6% din PIB în 2026, va urca la 63,4% din PIB în 2027 şi este proiectată să ajungă
Citește →

Conform INS, activitatea din serviciile prestate populaţiei a înregistrat o scădere de 9,8% a afacerilor

Afacerile rezultate din serviciile prestate populaţiei s-au diminuat cu aproape 10%, ca serie brută, în primele patru luni ale acestui an faţă de datele din
Citește →

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în primele patru luni ale anului, atât ca serie brută cu 0,7%, cât
Citește →