Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Doar statul mai construiește: Numărul salariaţilor din construcţii a ajuns la 460.000

Piaţa construcţiilor din România înregistra, la finalul lunii mai 2025, un număr de 460.000 de angajaţi, respectiv o creştere de 7% a volumului lucrărilor, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată marţi.

Conform consultanţilor Colliers, în paralel, indicatorul de încredere al constructorilor, publicat de Eurostat, continuă să scadă faţă de maximele post-pandemice, semnalând o temperare a entuziasmului din piaţă.

Activitatea din construcţii este susţinută, în principal, de investiţiile publice, cu aproximativ 700 de kilometri de drumuri rapide şi proiecte ample de modernizare a infrastructurii feroviare în derulare – o diferenţă semnificativă faţă de cei doar 140 de kilometri de autostradă aflaţi în lucru în 2019.

„Aceste proiecte au devenit motorul principal al pieţei, în condiţiile în care cheltuielile publice au reprezentat aproape jumătate din totalul lucrărilor de construcţii în ultimii ani. În schimb, dezvoltările private încetinesc, autorizaţiile pentru locuinţe coborând la niveluri similare celor din 2015-2016, în timp ce investitorii din piaţa de birouri devin mai prudenţi, iar singurul segment care îşi păstrează dinamismul rămâne cel industrial, unde investiţiile continuă într-un ritm ridicat”, subliniază analiza.

Potrivit sursei citate, pe partea de costuri, eliminarea facilităţilor fiscale pentru angajaţii din construcţii a obligat companiile să-şi majoreze cheltuielile cu forţa de muncă pentru a menţine nivelul salariilor nete, într-un context în care atragerea personalului rămâne dificilă.

Consultanţii Colliers susţin, totodată, că fondurile europene rămân decisive pentru menţinerea ritmului actual al investiţiilor, iar întârzierile în implementarea reformelor şi riscul reducerii tranşelor disponibile până în 2026 pot diminua considerabil fluxul de proiecte publice, cu impact direct asupra întregii industrii.

În ceea ce priveşte evoluţia pieţei construcţiilor pentru a doua jumătate a anului în curs, specialiştii sunt de părere că aceasta va depinde în mare măsură de stabilitatea fiscală, de capacitatea României de a accesa fondurile europene disponibile şi de continuitatea investiţiilor publice în infrastructură.

„Fără aceşti factori, există riscul ca piaţa să intre într-o fază de stagnare, însă consultanţii Colliers nu iau în calcul un scenariu de contracţie severă, precum cel din 2009-2010. Mai degrabă, industria traversează o revenire la un ritm mai normal, după câţiva ani de activitate intensă”, afirmă consultanţii.

Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI) ) este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, cu venituri anuale de aproape cinci miliarde de dolari, o echipă de 24.000 de profesionişti şi peste 100 de miliarde de dolari în active gestionate.

Articole similare

Ministerul Finanţelor vrea să dea un miliard de lei Băncii de Investiţii şi Dezvoltare pentru instrumentele de garantare şi finanţare în nume şi cont stat

Ministerul Finanţelor este autorizat ca pentru 2026 să transfere suma de 1 miliard de lei la dispoziţia Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID, în scopul
Citește →

Ministerul Finanţelor propune o bonificaţie de 3% pentru persoanele fizice care îşi plătesc impozitul pe venit până la 15 aprilie 2026

Persoanele fizice ar putea primi o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2025 dacă îşi plătesc impozitul şi
Citește →

Ministerul Agriculturii anunță un sprijin financiar de urgenţă, în valoare de 2.000 de euro/hectar, pentru sectorul pomicol afectat de îngheţ în 2025

Guvernul a aprobat joi acordarea unui sprijin de urgenţă pomicultorilor afectaţi de fenomene climatice extreme din primăvara anului 2025, bugetul total alocat fiind de 11,5
Citește →