Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Pare că lucrurile se mișcă: Preţurile producţiei industriale au crescut cu 2,7%

Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 2,7% în iulie 2025, faţă de luna similară din 2024, iar comparativ cu luna anterioară s-au majorat cu 5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi.

La nivelul pieţei interne, indicele preţurilor producţiei industriale a înregistrat o creştere de 6,68% în iulie 2025 faţă de luna precedentă şi o majorare de 2,51%, în comparaţie cu iulie 2024.

În ceea ce priveşte piaţa externă, în iulie faţă de luna precedentă, preţurile producţiei industriale au fost mai mari cu 0,74%, iar comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior se constată o creştere de 3,18%.

Pe marile grupe industriale, în iulie 2025, faţă de iulie 2024, creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în: industria bunurilor de capital (+2,88%), industria bunurilor de uz curent (6,23%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,22%), industria bunurilor intermediare (+3,52%) şi în industria energetică (+0,33%).

Raportat la perioada de referinţă, datele INS relevă faptul că, pe secţiuni de activitate, preţurile au crescut în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+10,46%) şi în industria prelucrătoare (2,75%), în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,18%) şi în industria extractivă, de 4,28%.

Articole similare

Rompetrol Rafinare dă 44 de milioane de lei pentru a construi o centrală fotovoltaică la Petromidia

Rompetrol Rafinare va investi aproximativ 44 de milioane de lei în construirea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate instalată de 9,4 MW în rafinăria Petromidia,
Citește →

CEC Bank bă bani pentru o fabrică de ulei de 45 de milioane de euro în judeţul Cluj

CEC Bank cofinanţează construcţia unei fabrici de ulei în localitatea Mihai Viteazu, judeţul Cluj, investiţie de aproximativ 45 de milioane de euro, care va avea
Citește →

INS anunță că veniturile medii lunare au fost de 10.204 lei/gospodărie: Cheltuielile au totalizat 8.650 lei

Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creştere cu 8% faţă de trimestrul I 2026, în
Citește →