Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministerul Energiei anunță că situaţia de urgenţă privind aprovizionarea cu ţiţei şi motorină s-a încheiat

Situaţia de urgenţă în aprovizionarea cu ţiţei şi motorină a României, instituită pe data de 28 iulie 2025, a încetat, a transmis Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă.

„Am încheiat procedura legală prin care am evitat o situaţia de criză în aprovizionarea cu ţiţei a ţării. Prin măsurile pe care le-am luat, am evitat orice riscuri în aprovizionarea cu carburanţi a românilor şi a companiilor româneşti. Am demonstrat că România dispune de mecanisme solide de protecţie şi reacţie, care au funcţionat eficient şi au asigurat atât stabilitatea pieţei, cât şi continuitatea alimentării cu produse petroliere”, a precizat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Ordinul ministrului Energiei a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766/18.08.2025, ca urmare a constatării eliminării factorilor care au generat disfuncţionalitatea majoră în aprovizionarea cu ţiţei, situaţia de urgenţă a încetat.

Situaţia de urgenţă – nivel criză fusese instituită ca urmare a notificării OMV Petrom privind dificultăţi la importul de ţiţei, în urma contaminării cu cloruri organice de la portul de încărcare a două transporturi de ţiţei ce cumulau 184.000 de tone.

„Pentru asigurarea continuităţii aprovizionării, Ministerul Energiei a activat, la acel moment, procedurile legale privind utilizarea stocurilor de urgenţă ale României, conform legislaţiei naţionale şi europene în vigoare. Reconstituirea stocurilor de ţiţei utilizate va fi realizată de către OMV Petrom S.A., în calitate de titular al obligaţiei de stocare”, se menţionează în comunicatul transmis

Articole similare

Cosmin Ghiţă și-a dat demisia din poziția de director general al Nuclearelectrica

Directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, a solicitat încetarea contractului de mandat, urmând să comunice data efectivă la care renunţarea îşi va produce efectele, a
Citește →

BNR vine cu cifre noi: Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut cu 0,5%

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat, în iulie 2026, cu 0,5% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 684,550 miliarde lei, iar raportat la
Citește →

Conform INS, numărul comezilor noi din industria prelucrătoare s-a diminuat

Industria prelucrătoare a înregistrat o scădere cu 3% a numărului de comenzi noi, în primele şase luni ale anului curent, comparativ cu datele din 2025
Citește →