Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

 Guvernul anunță reducerea a 40.000 de posturi: Economia va fi de 2,2 miliarde de lei pe an

Măsurile privind reforma administraţiei locale vizează reducerea a peste 40.000 de posturi, impactul financiar anual urmând să fie de 2,2 miliarde de lei, a declarat ministrul Dezoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

El a răspuns astfel la o întrebare despre măsurile cuprinse în proiectul privind reforma administraţiei locale, care vizează reduceri de personal.

„Această tăiere la nivelele cabinetelor demnitarilor se aplică şi la nivel central, acolo sunt tăieri şi la cabinetul prim-ministrului, a vicepremierilor, a miniştrilor, a secretarilor de stat şi aşa mai departe, deci este o reducere a numărului de consilieri de sus până jos şi într-adevăr este de peste 6.000 de posturi. Pe partea de Poliţie Locală sunt peste 4.000 de posturi care se taie. Iar cu aplicarea acelui procent de 20% e vorba de peste 30.000 de posturi. În total, peste 40.000 de posturi în administraţia locală şi impactul financiar a acestei părţi, la care am lucrat noi, este de 2,2 miliarde de lei anual, atât este economia din aceste măsuri”, a declarat Cseke Attila luni seară, la Antena 3.

Ministrul a explicat şi necesitatea luării acestor măsuri.

„De ce facem acest lucru? Pentru că pe de-o parte trebuie să cresc veniturile autorităţilor locale, ştiind că suntem într-un an greu şi probabil şi anul viitor va fi un an greu. Adică statul nu va avea posibilitatea de a susţine la un nivel financiar pe care şi-l doresc, altfel, primăriile în activitatea lor. Şi atunci, pe de-o parte trebuie să creez pârghiile prin care ele îşi încasează veniturile de la cei datornici, despre care am vorbit, şi a doua măsură este de eficientiza structura autorităţilor locale. Aici vor fi mai puţin loviţi sau reducerea va fi mult mai mică la cei care nu au astăzi organigrama plină, adică cei care au gestionat statul de funcţii şi organigrama instituţiei neocupând toate posturile. Cei care au toate posturile ocupate, sigur, vor avea nevoie de reducere mai consistentă, inclusiv de reorganizare, în sensul în care unii angajaţi din aparatul bugetar vor trebui să plece”, a declarat Cseke Attila.

Articole similare

Prof. univ. dr. Viorel Jinga, la conferința dedicată sănătății în cadrul ‘Bucharest Leaders Summit: United for a Better World’: ‘Nu mai este suficient să tratăm boala. Avem nevoie de un sistem care prevede, previne, coordonează și integrează’

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prof. univ. dr. Viorel Jinga, a pledat pentru transformarea profundă a sistemului sanitar românesc, prin
Citește →

Prof. univ. dr. Diana-Loreta Păun: ‘Fertilitatea nu este doar o problemă medicală. Este o investiție în viitorul societății noastre’

Prof. univ. dr. Diana-Loreta Păun, șefa Secției de Endocrinologie a Spitalului Universitar de Urgență București și prodecan pentru Cercetare Științifică și Inovare al Facultății de
Citește →

Analistul Adrian Negrescu indică primele semnale de redresare structurală în România: ‘Corecţia istorică a deficitului bugetar’

România traversează cea mai amplă consolidare fiscală din ultimul deceniu, în condiţiile în care deficitul bugetar s-a redus la 23,9 miliarde de lei în primele
Citește →