Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Arieratele bugetului general consolidat au scăzut în iunie 2025, însă datoriile pe termen lung continuă să crească

Arieratele bugetului general consolidat s-au diminuat cu 5,87% în luna iunie 2025, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 584,3 milioane de lei, față de 620,7 milioane de lei înregistrate în mai, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Datoriile restante mai vechi de 90 de zile au înregistrat o scădere semnificativă, cu 36,45%, coborând de la 171,2 milioane de lei la 108,8 milioane de lei. În schimb, arieratele cu vechime de peste 120 de zile au crescut cu 3,3%, atingând 313,5 milioane de lei. De asemenea, restanțele mai vechi de 360 de zile au urcat cu 10,8%, până la 162 milioane de lei.

În ceea ce privește bugetele locale, arieratele au scăzut cu 6,5%, de la 590 milioane de lei în mai, la 551,7 milioane de lei în iunie. Datoriile de peste 90 de zile s-au redus cu 39,01%, până la 98,2 milioane lei, în timp ce cele de peste 120 de zile au crescut ușor, cu 3,14%, până la 302,2 milioane lei. Restanțele de peste 360 de zile s-au majorat cu 11,25%, ajungând la 151,3 milioane de lei.

Pentru bugetul de stat și instituțiile autonome, arieratele au înregistrat o creștere de 6,18%, de la 30,7 milioane de lei în mai la 32,6 milioane de lei în iunie. În această categorie, restanțele de peste 90 de zile au crescut cu 4,9% (10,6 milioane lei), cele de peste 120 de zile cu 8,65% (11,3 milioane lei), iar cele mai vechi de 360 de zile au urcat cu 5,9%, până la 10,7 milioane lei.

Datele indică o tendință pozitivă în ceea ce privește reducerea arieratelor pe termen scurt, însă persistă îngrijorări privind acumularea datoriilor pe termen lung, în special în zona bugetelor locale și a instituțiilor autonome.

Articole similare

Prof. univ. dr. Ruxandra Jurcuț: ‘Bolile cardiovasculare rare nu sunt rare în practica noastră. Avem peste 2.000 de pacienți în îngrijire și o rețea națională în plină dezvoltare’

Prof. univ. dr. Ruxandra Jurcuț, medic primar cardiolog la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” și profesor universitar la UMF „Carol
Citește →

Prof. univ. dr. Dana Craiu: ‘Bolile rare neurologice nu se termină la 18 ani. România are nevoie urgentă de protocoale de tranziție și de o rețea națională pentru pacienți’

Prof. univ. dr. Dana Craiu, medic primar neurologie pediatrică în cadrul Centrului de Expertiză pentru Boli Rare al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru
Citește →

Prof. univ. dr. Anca Streinu-Cercel, avertisment la Bucharest Leaders’ Summit despre hantavirus: ‘Bolile rare nu sunt irelevante. Călătoriile internaționale ne aduc agenți infecțioși noi la care trebuie să ne gândim’

Prof. univ. dr. Anca Streinu-Cercel, profesor de boli infecțioase la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, senior specialist în boli infecțioase la
Citește →